Coreea de Nord, manifestație ca la ”23 august”: Zeci de mii de coreeni, OMAGIU pentru conducătorul mult iubit
Autor: Ciprian Dumitrache
Data actualizării:
Data publicării:
Mii de nord-coreeni au mărșăluit într-o demonstrație coregrafică de loialitate față de familia Kim.

Liderul nord-coreean Kim Jong-Un a participat la o paradă grandioasă care a marcat 110 ani de la nașterea fondatorului țării, Kim Il-sung (Kim Ir-sen).

Regimul da la Phenian a organizat de data aceasta doar o paradă ”civilă”, fiind de așteptat ca liderul Kim Jong-un să organizeze și o paradă militară la sfârșitul acestei luni, în care să prezinte ultimele realizări ale industriei militare nord-coreene.

Imaginile apărute în presa de stat îl arată pe Kim salutând mulțimea de la un balcon cu vedere la marea piață din Phenian, numită după bunicul său, Kim Il-sung, în timp ce coloane uriașe de oameni purtând flori roșii din plastic și pancarte cu sloganuri politice defilau dedesubt.

În cadrul manifestației au fost ținute mai multe cuvântări prin care se exprima loialitatea față de regim, dar se pare că Kim nu a ținut un discurs, iar presa de stat nu a menționat niciun comentariu față de Statele Unite sau Coreea de Sud, scrie TheGuardian.

Ziua de naștere a lui Kim Il-sung este cea mai importantă sărbătoare națională din Coreea de Nord, iar manifestările de săptămâna aceasta marchează cea de-a 110-a aniversare a nașterii sale.

Deși unii experți de la Washington s-ar fi așteptat ca Phenianul să își arate capacitățile nucleare chiar de ziua lui Kim Il-sung, se pare că țara a sărbătorit fără a-și prezenta armata.

O să avem și paradă militară

Totuși, imaginile din satelit din ultimele săptămâni au indicat pregătiri pentru o mare paradă militară în capitală, care ar putea avea loc la 25 aprilie, aniversarea fondării armatei Coreei de Nord, și acolo ar putea fi prezentate cele mai avansate arme din arsenalul nuclear al lui Kim, cum ar fi rachetele balistice intercontinentale (ICBM)

De asemenea, se așteaptă ca Phenianul să-și intensifice testele de arme în următoarele luni, incluzând posibil o reluare a testelor de explozibili nucleari sau a rachetelor de testare deasupra Japoniei.

Coreea de Nord a deschis anul 2022 cu o serie de teste de arme, inclusiv primul său test de zbor al unui ICBM de după 2017. Armata Coreei de Sud a spus că are semne că Coreea de Nord reconstruiește tuneluri la un teren de teste nucleare pe care l-a demontat parțial cu săptămâni înainte de primul summit al lui Kim - Trump, din iunie 2018.

”Obiectivul declarat al lui Kim Jong-un de a desfășura arme nucleare tactice, amenințările recente ale [surorii sale] Kim Yo-jong la adresa Seulului și imaginile prin satelit ale activității de tunel de la Punggye-ri indică un viitor test nuclear”, a spus Leif-Eric Easley. profesor de studii internaționale la Universitatea Ewha Womans din Seul. „Se așteaptă, de asemenea, lansări suplimentare de rachete pentru perfecționarea sistemelor de livrare a armelor.”

 

Articole similare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la europarlamentare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la...


Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

Ellen DeGeneres este în pericol! A filmat totul (VIDEO) / FOTO: Facebook

Ellen DeGeneres și Portia de Rossi șochează Hollywood-ul. Decizia radicală de a părăsi America



Cele mai noi articole

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis,...

pixel