COVID. 51 din 397 de decesele raportate astăzi au survenit în octombrie, luna recordurilor negre
Autor: Ciprian Dumitrache
Data publicării:
Autoritățile au raportat 4.128 de cazuri noi de infectări și 397 de decese cauzate de SARS – CoV – 2, din care 54 anterioare. Dintre cei decedați, 363 erau nevaccinați și 34 vaccinați.  

Marea majoritate a deceselor anterioare raportate astăzi au survenit în luna octombrie 51 de morți.

GCS nu specifică însă în ce zile au fost înregistrate decesele, pentru a putea avea o imagine corectă și completă în special pentru zilele cele mai negre din luna octombrie, când au fost înregistrate chiar și peste 500 de decese pe zi.

Până astăzi, 53.661 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, peste 17 mii dintre aceștia, doar de la începutul valului 4.

Numărul  testelor efectuate în județele verzi: Necunoscut

Incidența la nivel național a a juns la 4,82%, în timp ce județele Suceava și Botoșani sunt în scenariul verde. Totuși autoritățile nu specifică și numărul de teste efectuate în aceste județe, pentru a vedea dacă incidența scăzută este reală sau este datorată testării foarte scăzute.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate, la nivel național, 16.535 de teste RT-PCR și 39.105  teste rapide antigenice. Rata de pozitivare este de 7,42%, în scădere cu aproape 4 procente față de ieri.

Situația din spitale se ameliorează

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 14.054. Dintre acestea, 1.681 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 238 sunt minori, 218 fiind internați în secții și 20 la ATI.

Citește și: Covidul închide, rând pe rând, EUROPA: Germania vrea lockdown pentru nevaccinaţi, Amsterdam anulează festivităţile de Anul Nou

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.557.409 teste RT-PCR și 4.951.904 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 76.355 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 14.385 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 62.093 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 69 de persoane.

Până astăzi, 16 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.748.568 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 9.806 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.598.656 de pacienți au fost declarați vindecați.

Articole similare

Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

Ellen DeGeneres este în pericol! A filmat totul (VIDEO) / FOTO: Facebook

Ellen DeGeneres și Portia de Rossi șochează Hollywood-ul. Decizia radicală de a părăsi America



Cele mai noi articole

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis,...

pixel