Pentru credincioșii ortodocși, ziua de 28 septembrie este dedicată prăznuirii Sfântului Cuvios Hariton Mărturisitorul, Sfântului Proroc Baruh și Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul din Cipru. Acești sfinți au trăit vieți de dăruire față de Hristos și au trecut prin mari încercări pentru a-și păstra credința.

În Biserica Greco-Catolică, această zi este, de asemenea, marcată prin pomenirea Sfântului Cuvios Hariton Mărturisitorul, un sfânt recunoscut și cinstit pentru mărturisirea curajoasă a credinței sale în fața persecuțiilor păgâne.

Pentru Biserica Romano-Catolică, ziua de astăzi aduce omagii Sfinților Venceslau, martir, și Laurențiu Ruiz și însoțitorilor săi, martiri. Totodată, este pomenită Fericita Amalia, martiră, care prin viața sa exemplară a adus lumină și speranță în sufletele credincioșilor.

Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul: Un model de curaj și credință

În calendarul creștin-ortodox, Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul ocupă un loc special, fiind pomenit în fiecare an pe 28 septembrie. Viața sa ne oferă un exemplu strălucit de curaj în fața persecuției și devotament total față de Dumnezeu. Hariton s-a născut în cetatea Iconia, în Licaonia, o regiune din centrul Anatoliei, în timpul domniei împăratului Aurelian (270-275 d.Hr.), când creștinii erau adesea persecutați pentru credința lor.

Chemat să renunțe la creștinism și să se închine zeilor păgâni, Hariton a refuzat categoric, susținând că toți idolii păgânilor sunt „diavoli” căzuți din cer din cauza mândriei lor. Răspunsul său ferm și credința neclintită l-au adus în fața chinurilor și torturilor, însă Hariton nu a cedat. Chiar și sub presiunea constantă a autorităților, el a rămas fidel credinței sale, afirmând că adevăratul său Dumnezeu este creatorul și mântuitorul tuturor.

În mod providențial, prigoana împotriva creștinilor a încetat odată cu moartea împăratului Aurelian, iar Hariton a fost eliberat din temniță. În loc să se retragă din viața publică, el a ales să își dedice viața complet lui Dumnezeu, stabilindu-se în ținutul Faran, la nord-est de Ierusalim, unde a întemeiat prima sa mănăstire în jurul anului 330.

Sfântul Hariton nu s-a oprit la înființarea unei singure mănăstiri. Pe măsură ce căuta liniștea interioară și apropierea de Dumnezeu, a înființat alte două mănăstiri în Palestina, toate devenind centre de spiritualitate și de viață monahală. Viața sa în pustie a fost una marcată de asceză și rugăciune profundă.

Un episod remarcabil din viața sa este legat de un atac al unei bande de tâlhari, care l-au prins și l-au închis într-o peșteră. Printr-o întâmplare divină, tâlharii au băut dintr-un vin otrăvit și au murit, iar Hariton a transformat peștera în loc de rugăciune și meditație, întemeind o nouă comunitate monahală. Cu o credință neabătută și o viață plină de miracole, Hariton a devenit un simbol al protecției divine și al puterii credinței.

Contribuția Sfântului Hariton la monahismul palestinian

Mănăstirea sa din Faran este considerată cea mai veche din Palestina și a devenit un loc de pelerinaj pentru credincioșii din întreaga lume. Prin dedicarea sa față de viața monahală și dragostea pentru liniște și rugăciune, Hariton a lăsat în urmă o moștenire spirituală care continuă să inspire generații de monahi și credincioși.

Când sfârșitul vieții sale pământești se apropia, Hariton a dorit să fie îngropat în prima sa mănăstire, unde fusese prins de tâlhari. Această decizie a fost simbolică, subliniind recunoștința sa pentru protecția divină care l-a salvat în mod miraculos și care i-a permis să își continue misiunea spirituală.

Sărbătorile religioase ale zilei de 28 septembrie ne reamintesc de puterea credinței și de sacrificiile făcute de sfinți pentru a-și păstra integritatea spirituală în fața adversităților. Fie că este vorba despre curajul martiric al Sfântului Hariton Mărturisitorul sau despre viețile sfinților Venceslau și Laurențiu Ruiz, toți acești sfinți ne oferă lecții profunde despre credință, dăruire și puterea de a rezista în fața provocărilor vieții.