Arhipelagul Vanuatu a declarat vineri stare de urgenţă climatică şi a anunţat un plan de 1,2 miliarde de dolari pentru a atenua consecinţele schimbărilor climatice, relatează sâmbătă AFP, citată de Agerpres.

”Stare de urgență climatică a fost declarată și de Marea Britanie, de Canada, dar și de Uniunea Europeană, tocmai pentru că avem de-a face cu un fenomen care este deja în desfășurare”, arată și climatologul Roxana Bojariu.

Premierul Bob Loughman a recunoscut, în Parlament, că regiunea Pacificului este deja afectată de fenomenul de creştere a nivelului mării şi de evenimente meteorologice severe.

"Terra este deja prea fierbinte şi prea nesigură. Suntem în pericol acum, nu doar în viitor", a spus Loughman.

Acest arhipelag cu 300.000 de locuitori a fost lovit de două cicloane puternice şi de o secetă devastatoare în ultimii zece ani.

Parlamentul a susţinut în unanimitate moţiunea, care urmează declaraţiilor similare de urgenţă climatică a altor zece ţări, între care Marea Britanie, Canada şi insulele Fiji.

"Responsabilitatea Vanuatu este să se asigure că ţările responsabile îşi corelează acţiunile cu amploarea şi urgenţa crizei", a spus şeful guvernului.

"Folosirea termenului 'urgenţă' este o modalitate de a semnala nevoia de a depăşi măsurile obişnuite", a mai spus el.

Aceasta declaraţie intervine în condiţiile în care Vanuatu conduce o campanie diplomatică pentru a obţine un aviz juridic din partea Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ), cea mai înaltă jurisdicţie a ONU, cu privire la consecinţele încălzirii globale.

Micul stat din Pacific speră, deşi un aviz juridic al CIJ nu are caracter obligatoriu, că va contribui la apariţia unei legislaţii internaţionale pentru generaţiile viitoare cu privire la consecinţele materiale şi umane ale încălzirii globale.

Aceasta iniţiativă urmează să fie discutată la următoarea Adunare Generală a ONU din septembrie.

Premierul Bob Loughman a anunţat, de asemenea, un plan în valoare de 1,2 miliarde de dolari destinat limitării consecinţelor încălzirii globale, precizând că cea mai mare parte a finanţării ar trebui să provină de la ţările donatoare.