Cum a dat Matt Damon cu piciorul unui rol de milioane
Autor: radiodcnews Team
Data publicării:
Matt Damon a refuzat un rol într-o franciză cinematografică importantă care, crede el, i-ar fi adus câștiguri în valoare de 250 de milioane de dolari.

Matt Damon a vorbit în cadrul unei emisiuni despre oferta care i s-a făcut în 2009 de a juca rolul principal în filmul "Avatar" al lui James Cameron, plus un procent din profitul filmului.

"Este ceva atât de oribil", a glumit Damon atunci când a fost întrebat despre estimarea sa cu privire la cele 250 de milioane de dolari pe care le-ar fi reprezentat acele profituri. El a adăugat că este "sigur că sunt cei mai mulți bani pe care un actor i-a refuzat vreodată".

Damon a explicat că a fost obligat să termine producția saga "Bourne", în care a jucat între 2002 și 2016, și că nu a vrut să o abandoneze pentru a face Avatar. Regizorul Avatar, James Cameron, i-a acordat, în cele din urmă, lui Sam Worthington rolul principal din film, alături de Zoe Saldana, Sigourney Weaver, Joel David Moore și Michelle Rodriguez, care au apărut cu toții în primul episod al francizei.

"Avatar" a devenit, bineînțeles, filmul cu cele mai mari încasări din toate timpurile, având încasări de aproape 3 miliarde de dolari la lansarea din 2009.

Mult-așteptata continuare, "Avatar: Calea apei", a fost lansată anul trecut și este al treilea film cu cele mai mari încasări din istorie, cu venituri totale de 2,3 miliarde de dolari. "The Way of the Water" se situează după "Avatar" și "Avengers: Endgame", care a avut încasări de aproape 2,8 miliarde de dolari de la lansarea sa din 2019.

Damon joacă acum în cel mai recent film al lui Christopher Nolan, Oppenheimer, un film despre cel de-al Doilea Război Mondial care se lansează în cinematografe săptămâna aceasta.

Alt rol magistral refuzat de un actor celebru

Lui Sean Connery i s-a oferit rolul vrăjitorului Gandalf în cunoscuta trilogie "Stăpânul inelelor" a lui Peter Jackson dar se pare că a refuzat rolul pentru că "nu l-a înțeles".

În plus, actorului i s-ar fi oferit 30 de milioane de dolari pentru fiecare film, plus 15% din încasările din box office, ceea ce, retrospectiv, i-ar fi adus actorului din "James Bond" o sumă de aproximativ 450 de milioane de dolari.

Articole similare

Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Youtube

Românii, pregătiți pentru alegeri? Ce spun despre viitorul președinte și cei 14 candidați (VIDEO)

Papa Francisc / FOTO: https://www.facebook.com/PAPAFRANCESCOMARIOBERGOGLIO/photos

Papa Francisc spune că fondul de pensii al Vaticanului se confruntă cu un ''grav dezechilibru''

Captura Youtube

Bruno Mars şi Rosé interpretează pentru prima dată hitul lor viral ''APT.''

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari



Cele mai noi articole
pixel