Săptămâna Modei masculine de la Paris va fi deschisă de casa Louis Vuitton cu o defilare la Muzeul Luvru
Actorul și fostul luptător profesionist Dwayne "The Rock" Johnson a donat o sumă de "șapte cifre", Fundației SAG-AFTRA, pe fondul grevei sindicatului actorilor, a declarat luni pentru HuffPost un reprezentant al fondului de susținere al sindicatului.
Sindicatul Screen Actors Guild - American Federation of Television and Radio Artists este în grevă din 13 iulie, alăturându-se grevei în curs de desfășurare a scenografilor cu care împreună luptă pentru a cere salarii echitabile și condiții de muncă mai bune la Hollywood.
Dintre cei 160.000 de membri SAG-AFTRA, aproximativ 2.700 dintre cei mai bine plătiți membri ai sindicatului au primit o scrisoare din partea președintelui Fundației SAG-AFTRA, Courtney B. Vance, și a directorului executiv, Cyd Wilson, în care se detaliază nevoia de asistență financiară pe fondul întreruperii activității.
Donația de șapte cifre a lui Johnson este cea mai mare sumă pe care fundația a primit-o de la un singur donator de când aceasta a fost înființată în 1985, conform unor declarații a unui reprezentant referindu-se la această donație ca la o "piatră de hotar".
Suma exactă a donației lui Johnson nu a fost dezvăluită. Cu toate acestea, directorul executiv al fundație SAG-AFTRA a declarat pentru Variety, care a raportat prima dată această știre, luni, că suma va ajuta probabil între 7.000 și 10.000 de membri prin intermediul Programului de asistență financiară de urgență al sindicatului.
"Este o chemare la arme pentru noi toți să știm că trebuie doar să ne implicăm cum putem", a declarat Vance pentru Variety. "Dwayne îi anunță pe toți: Sunt aici. Ce puteți face?"".
O nouă rundă în lupta prinţului...
Nicki Minaj le-a lăudat pe...
O nouă rundă în lupta prinţului...
Nicki Minaj le-a lăudat pe...