Curățenie printre opozanții Kremlinului: Fostul primar din Ekaterinburg a fost reținut. Evgheni Roizman
Autor: Ciprian Dumitrache
Data publicării:
Fostul primar din Ekaterinburg este aproape de a fi arestat.

Tribunalul Districtual Verh-Isetsk din Ekaterinburg va dispune joi o măsură preventivă pentru Evgheni Roizman, care a fost reţinut miercuri pentru suspiciunea că a discreditat Forţele Armate Ruse, a declarat pentru Agenţia de presă Interfax asistenta sa Leila Huseinova.

(Şedinta instanţei va avea loc, nota - IF) la ora 13:00, a specificat Huseinova.

Roizman a fost reţinut miercuri la Ekaterinburg, pentru 48 de ore, într-un dosar penal conform p.1 a Art. 280.3 din Codul Penal al Federaţiei Ruse (acţiuni publice menite să discrediteze utilizarea Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse). Potrivit avocatului său Vladislav Idamjapov, iniţial clientul său avea statutul de suspect, dar ulterior a fost schimbat şi nu se ştie exact în ce categorie a fost încadrat, a precizat avocatul apărării. "Au avut loc percheziţii.

Nu a fost găsit nimic interzis de lege. Nu a semnat niciun document. Starea sa morală este normală", le-a declarat Idamjapov reporterilor.

În această primăvară, Tribunalul Oktiabrsk din Ekaterinburg l-a amendat pe Roizman cu trei amenzi în valoare de 50.000 de mii de ruble, în conformitate cu p. 1 a Art. 20.3.3 din Codul de infracţiuni administrative al Federaţiei Ruse (acţiuni publice care vizează discreditarea utilizării Forţelor Armate Ruse). Motivul a fost postarea unui link pe o reţea de socializare, precum şi a unei înregistrări video pe unul dintre serviciile care se bucură de mare popularitate. Apărarea a făcut recurs împotriva acestei decizii, însă instanţa regională a considerat că toate amenzile sunt legale.

Activistul pentru drepturile omului din Rusia, Igor Kaliapin, internat în spital, după ce a fost ţinta unui atac

 Miercuri seară, în regiunea Nijni Novgorod, membrul Consiliului Prezidenţial pentru Drepturile Omului (CPDO), activistul pentru drepturile omului Igor Kaliapin, a fost ţinta unui atac şi ulterior internat în spital, fiind suspectat că ar fi suferit o comoţie cerebrală. După cum reiese din comunicatul postat pe canalul de Telegram al CPDO, o persoană necunoscută a încercat să-l taie pe Kaliapin în zona feţei şi să-l sugrume. Activistul pentru drepturile omului a reuşit să sune la poliţie, iar atacatorul a fost reţinut. În prezent sunt în derulare cercetările.

Ziarul Kommersant aminteşte că, la 6 februarie 2022, Kaliapin a creat Comitetul împotriva torturii (recunoscut ca fiind agent ONG-străin în Rusia). În luna ianuarie, la Nijni Novgorod, persoane neidentificate au postat afişe ofensatoare pe clădirea în care locuieşte mama lui Kaliapin, în vârstă de 84 de ani. Preşedintele Consiliului pentru Drepturile Omului din Rusia, Valeri Fadeev, a caracterizat aceste acţiuni drept ruşinoase şi s-a adresat Parchetului din Nijni Novgorod cu o cerere de a efectua verificări. Amintim, de asemenea, că, în luna august, angajaţii Comitetului împotriva torturii au anunţat despre uciderea lui Salman Tepsurkaev, moderatorul de la 1ADAT Telegram, care a criticat într-o postare autorităţile cecene (1ADAT Telegram este recunoscută drept o mişcare extremistă şi interzisă în Federaţia Rusă). Activiştii pentru drepturile omului i-au identificat pe răpitorii lui Tepsurkaev, dar nu au reuşit să-l salveze. Tepsurkaev, în vârstă de 19 ani, a fost răpit în toamna lui 2020 şi torturat. Potrivit unor informaţii, pe 15 septembrie, la nouă zile după răpire, el a fost ucis pe un teren de antrenament din satul cecen Djalka, prin detonarea unei grenade introduse în gura sa. Corpul său neînsufleţit ar fi fost transmis rudelor, cărora li s-a cerut să-l îngroape într-un mormânt nemarcat. În 2021, Comitetul de investigaţii al Parchetului rus a deschis un dosar penal pentru răpirea tânărului.

Articole similare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la europarlamentare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la...


Top citite
Captura Instagram

Adrian elicopter de luptă și Iorga s-au certat cu Selly

Captura Youtube

La ce a renunțat Feli pentru muzică: O să fie golul inimii mele întotdeauna

Eminem

Eminem anunță un nou album și declară 'The Death of Slim Shady'

Coachella a luat amendă de 28.000 de dolari din cauza unei artiste. Ce s-a întâmplat

Coachella a luat amendă de 28.000 de dolari din cauza unei artiste. Ce s-a întâmplat

Captura Facebook

Orlando Bloom i-a scris lui Katy Perry „o declarație de misiune”

FOTO: freepik @cofentist_tm

Interzicerea TikTok nu va rezolva problemele legate de influența străină a rețelelor de socializare


DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Zendaya ar putea reveni în industria muzicală „într-o zi"

Zendaya a vorbit despre revenirea ei în industria...

pixel