Daniel Day-Lewis revine pe marele ecran în ''Anemone'', o peliculă regizată de fiul său
Autor: Dana Mihai
Data publicării:
Daniel Day-Lewis, considerat unul dintre cei mai mari actori ai generaţiei sale, revine pe marele ecran după o pauză de şapte ani şi va face parte din distribuţia filmului ''Anemone'', care marchează debutul regizoral al fiului actorului, Ronan Day-Lewis, scrie revista de specialitate Variety.

Daniel Day-Lewis şi Ronan Day-Lewis au scris împreună scenariul, care explorează relaţiile complexe dintre taţi, fii şi fraţi, precum şi dinamicile legăturilor familiale. Daniel Day-Lewis se află în fruntea distribuţiei peliculei Anemone, primul său rol de la Phantom Thread (2017), alături de Sean Bean, Samantha Morton, Samuel Bottomley şi Safia Oakley-Green.

Suntem foarte entuziasmaţi să colaborăm cu strălucitul artist vizual Ronan Day-Lewis la debutul său regizoral alături de Daniel Day-Lewis ca şi colaborator de creaţie, a spus într-un comunicat Peter Kujawski, preşedintele studioului Focus Features, care va produce pelicula. Au scris un scenariu cu adevărat excepţional şi suntem nerăbdători să aducem viziunea lor comună în faţa publicului alături de echipa de la Plan B.

Ronan Day-Lewis, în vârstă de 26 de ani, este pictor, iar pe 2 octombrie va fi vernisată expoziţia sa solo internaţională de debut în Hong Kong, tablourile urmând să fie apoi expuse la New York şi Los Angeles. Tatăl lui este singurul actor care a câştigat de trei ori Oscarul în categoria cel mai bun actor. Daniel Day-Lewis a fost premiat pentru Lincoln, în regia lui Steven Spielberg, There Will Be Blood, regizat de Paul Thomas Anderson, şi My Left Foot, în regia lui Jim Sheridan. A mai fost nominalizat pentru peliculele Gangs of New York şi In the Name of the Father.

Daniel Day-Lewis a anunţat că renunţă la actorie în 2017 înainte de premiera peliculei Phantom Thread, fără să ofere un motiv pentru retragerea sa. Le este extrem de recunoscător tuturor colaboratorilor şi publicului de-a lungul atâtor ani, a spus un purtător de cuvânt al actorului într-un comunicat. Este o decizie privată; nici el şi nici reprezentanţii lui nu vor face alte comentarii despre aceste subiect.

Actorul a comentat ulterior pe marginea deciziei de a renunţa la actorie şi a declarat pentru revista W: înainte de 'Phantom Thread' nu ştiam că nu voi mai juca.

Ştiam că este neobişnuit să dai un comunicat, a spus Daniel Day-Lewis. Dar voiam să impun o limită. Nu voiam să fiu absorbit iar într-un alt proiect. Toată viaţa am vorbit despre faptul că ar trebui să renunţ la actorie şi nu ştiu de ce a fost diferit de data asta, dar impulsul de a renunţa a încolţit în mine şi a devenit o nevoie. Era ceva ce trebuia să fac. 

Articole similare

The Cure va concerta pentru Radio 2 și 6 Music

The Cure va susține două sesiuni live în exclusivitate...

Travis Scott câștigă premiul BET I Am Hip Hop

Travis Scott va primi premiul „I Am Hip Hop” în cadrul...

Britney Spears s-a temut că „fața i-a luat foc”

Britney Spears și-a amintit cum și-a ars părul de pe...


Top citite
Captura Youtube

Atenție pe Nordului în Capitală! CazStan: O grupare de 20 de femei, bine instruite, “atacă” bărbații însurați

Pixabay

Tradiții și superstiții de 1 octombrie! Astăzi este Acoperământului Maicii Domnului

Pixabay

Unde își fac nevoile concurenții de la Asia Express

Pixabay

Piesa anilor '80 cu cel mai SIMPLU refren care a spart discotecile

Captura Instagram

Alessia Năstase, fiica lui Ilie Năstase, își prezintă iubitul pe rețelele de socializare

Diddy face o nouă încercare de eliberare pe cauțiune și își extinde echipa de avocați

Diddy face o nouă încercare de eliberare pe cauțiune și își extinde echipa de avocați



Cele mai noi articole

Travis Scott câștigă premiul BET I Am Hip Hop

Travis Scott va primi premiul „I Am Hip Hop” în cadrul...

The Cure va concerta pentru Radio 2 și 6 Music

The Cure va susține două sesiuni live în exclusivitate...

pixel