De ce nu crede Dîncu în ameninţările lui Putin cu folosirea armelor nucleare
Autor: Anca Murgoci
Data publicării:
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat marţi că preşedintele rus Vladimir Putin a 'blufat' atunci când a ameninţat cu folosirea armelor nucleare, în încercarea de a impresiona ţările europene şi a obţine o recunoaştere a rezultatelor referendumurilor false desfăşurate în patru regiuni ocupate în Ucraina.

'Până la urmă, ceea ce a făcut Putin de la început, pentru că ne-a mai ameninţat pe noi, europenii, cu arme nucleare în martie sau aprilie, ceea ce a făcut a fost mai degrabă să blufeze, să încerce să impresioneze mai degrabă, pentru a vedea cum reacţionează ţările europene în o posibilă recunoaştere sau măcar acceptare a unor referendumuri false pe care le face în cele patru regiuni. Nu credem că acest anunţ din urmă schimbă realitatea războiului', a afirmat Dîncu, la Digi24.

Ministrul Apărării a spus că ameninţările preşedintelui rus nu schimbă cu nimic situaţia României, dând asigurări că NATO nu va sta deoparte 'să privească' în cazul folosirii armelor nucleare. 'În România nu se schimbă nimic, pentru că eram într-o stare de vigilenţă încă de la începutul războiului. Noi mergem mai departe cu strategia defensivă pe care NATO a pregătit-o şi, desigur, accelerăm toate procesele de înzestrare. Nu schimbă cu nimic acest nou anunţ al lui Putin. Foarte mulţi analişti îl etichetează ca fiind unul al neputinţei, pentru că a vorbi de folosirea armelor nucleare înseamnă mai degrabă o încercare de a descuraja. Este un echilibru al violenţei, al violenţei ultime ca să spunem aşa, care se naşte prin asemenea declaraţii, pentru că, până la urmă, este un lucru foarte ştiut, nimeni nu poate folosi armele nucleare împotriva celuilalt, atâta timp cât există un echilibru al acestor arsenale. (...) NATO nu poate să stea deoparte şi să privească într-o asemenea situaţie. Există asigurări că acest echilibru al descurajării va funcţiona', a subliniat Dîncu.

Procedurile de lansare a unor lovituri nucleare sunt foarte complicate

Pe de altă parte, ministrul Apărării a explicat că procedurile de lansare a unor lovituri nucleare sunt foarte complicate, chiar şi în cazul Rusiei, cu mai mulţi paşi de urmat şi oficiali implicaţi.

'În lanţul de comandă, care există şi în SUA sau la NATO pentru folosirea armelor nucleare, dar şi în Rusia, pentru că este aproape în oglindă acest lucru, există mai mulţi paşi, eu am numărat şapte proceduri. Nu ajunge ca preşedintele să apese pe un buton din valiza nucleară, ci este vorba de trei coduri care există la preşedinte, premier, ministrul Apărării şi de acolo începe procedura militară, cu şeful de Stat Major, apoi cei care operează. Asta pentru lovitura strategică. Pentru loviturile tactice, procedura este şi mai complicată. Pentru a încerca o lovitură locală cu o bombă nucleară mai mică, pentru a descuraja sau să încerci anihilarea unei regiuni sau unui oraş, este o procedură şi mai complicată', a mai declarat Vasile Dîncu.

Articole similare

Nicki Minaj anunță un nou album și un nou turneu

Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...


Top citite
Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Imagine de Orna de la Pixabay

Inteligența artificială i-a spus unui student să moară! Ce s-a întâmplat cu adevărat

Captura Youtube

Dezvăluiri emoționante despre Whitney Houston: Generozitatea incredibilă și lupta cu faima

Sursa: Diddy, Facebook

Sean 'Diddy' Combs propune arest la domiciliu în apartamentul său din New York

Captura Youtube

Jason Momoa a vorbit despre dragostea sa pentru Barbra Streisand: Crăciunul nu începe fără ea

Captura Facebook

Linkin Park lansează al patrulea LP de top „From Zero to Number 1!"



Cele mai noi articole

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...

pixel