Debitul maxim al Dunării, peste mediile multianuale în ianuarie şi martie
Autor: radiodcnews Team
Data publicării:
Debitul maxim al fluviului Dunărea se va situa peste mediile multianuale în lunile ianuarie şi martie, în timp ce în februarie va fi uşor sub medie, reiese din prognoza realizată de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru primele trei luni din 2022.

Regimul hidrologic pe râurile interioare va fi, în general, la valori cuprinse între 30 şi 100% din mediile lunare, în perioada analizată, scrie Agerpres. 

Astfel, în luna ianuarie 2022 regimul hidrologic se va situa în general la valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mari (80-100%) pe râurile din bazinele hidrografice: Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Arieş, Argeş, Ialomiţa, Buzău, în bazinul Mureşului - aval confluenţă Târnave, în bazinul superior şi mijlociu al Oltului şi pe cursul superior şi mijlociu al Trotuşului şi mai mici (30-50%) pe râurile din bazinele hidrografice ale Oltului inferior, Vedei, Bârladului şi pe afluenţii Prutului.

Regimul hidrologic în februarie



În luna februarie 2022, regimul hidrologic va avea valori cuprinse între între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mari (80-100%) pe râurile din bazinele hidrografice: Arieş, Ialomiţa, Buzău, în bazinul Mureşului - aval confluenţă Târnave şi în bazinele superioare ale Oltului şi Trotuşului şi mai mici (30-50%) pe râurile din bazinele hidrografice ale Oltului inferior, Vedei, Bârladului şi pe afluenţii Prutului.

"În lunile ianuarie şi februarie 2022 formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, pod de gheaţă, curgeri de năboi şi sloiuri, blocaje de gheţuri) vor avea extinderi şi intensităţi variabile, mai ales pe râurile din zona de munte din nordul, estul şi centrul ţării, fiind frecvent podul de gheaţă pe râurile mici. În funcţie de evoluţia temperaturilor şi a precipitaţiilor, formaţiunile de gheaţă vor putea produce prin evoluţia lor blocaje de gheţuri pe unele sectoare de râu, care pot determina variaţii semnificative de niveluri, îndeosebi pe unele râuri din bazinele hidrografice: Bistriţa, Olt, Mureş, Vişeu, Iza şi Someş", avertizează hidrologii.

În prima lună de primăvară calendaristică, regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mici (30-50%) pe afluenţii Oltului înferior şi pe cei ai Prutului şi pe râurile din bazinele hidrografice: Vedea, Rm. Sărat şi Bârlad. În luna martie formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, năboi, pod de gheaţă, blocaje de gheţuri) vor fi în diminuare, restrângere şi chiar eliminare spre sfârşitul lunii şi pot determina creşteri artificiale de niveluri şi debite pe unele râuri din nordul, centrul şi estul ţării (în special pe Vişeu, Iza, pe cursurile superioare şi mijlocii ale Someşului, Mureşului, Oltului, Bistriţei şi pe unii afluenţi ai lor).

Debit Fluviul Dunărea



În ceea ce priveşte fluviul Dunărea, la intrarea în ţară (pe secţiunea Baziaş), debitul maxim estimat pentru luna ianuarie este de 7.700 metri cubi/secundă (mc/s), mai mare faţă de valoarea medie multianuală de 4.950 mc/s, iar cel minim de 3.500 mc/s, relevă prognoza de specialitate.

Debitul maxim al Dunării estimat de hidrologi pentru luna februarie este de 5.200 mc/s, faţă de valoarea medie multianuală de 5.300 mc/s, iar cel minim de 2.800 mc/s.

Pentru luna martie, media este de 6.700 mc/s, în timp ce debitul maxim al Dunării este estimat la 8.500 mc/s, iar cel minim la 3.600 mc/s.

Hidrologii precizează că aceste prognoze de lungă durată se vor actualiza prin prognoze de scurtă durată care vor fi precedate, în situaţiile în care se estimează posibilitatea depăşirii Cotelor de Apărare, de avertizări hidrologice emise pe baza situaţiei şi a evoluţiei factorilor meteorologici din momentul respectiv.

Articole similare

Marius Bațu s-a stins din viață

A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...

A murit Gabriel Cotabiță

Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. 


Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Instagram

Mihai Bendeac, mesaj emoționant după dispariția lui Gabriel Cotabiță: Iartă-mă. Deși e prea târziu

Captura Facebook

A murit Gabriel Cotabiță

Captura Facebook

Marius Bațu s-a stins din viață

Captura Youtube

Românii, pregătiți pentru alegeri? Ce spun despre viitorul președinte și cei 14 candidați (VIDEO)

Papa Francisc / FOTO: https://www.facebook.com/PAPAFRANCESCOMARIOBERGOGLIO/photos

Papa Francisc spune că fondul de pensii al Vaticanului se confruntă cu un ''grav dezechilibru''



Cele mai noi articole

Marius Bațu s-a stins din viață

A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...

A murit Gabriel Cotabiță

Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. 

pixel