Descoperire în Marea Neagră. Oamenii de știință sunt în alertă
Autor: Echipa RadioDCNews
Data publicării:
Conform ultimelor date ştiinţifice au fost identificate 26 de specii invazive în Marea Neagră.

Nouă dintre ele sunt crustacee şi restul fac parte din zoobentos, a declarat Prof. Valentina Todorova de la Institutul de Oceanologie din cadrul Academiei Bulgare de Ştiinţe, care alături de Prof. Asoc. Kremena Stefanova a prezentat un raport cu privire la starea ecosistemului marin de-a lungul coastei bulgare. La discuţie au participat ministrul mediului şi apei, Julian Popov, şeful Directoratului Bazinului Varna, Yavor Dimitrov şi alţii. Întrunirea a fost găzduită de Clubul Naţional de Presă BTA din Varna, precizează agenția BTA, citată de Agerpres.

Speciile invazive pot reprezenta un risc pentru biodiversitate, a mai susţinut Todorova. Ea a amintit că estimările prezenţei lor în habitatul marin de-a lungul anilor variază între 41 şi 293 de specii. Însă, conform ultimelor date, numărul speciilor marine invazive din zona de coastă a Bulgariei la Marea Neagră este de 26.

Două dintre speciile invazive au un impact puternic asupra biodiversităţii locale şi a lanţului trofic din Marea Neagră - Rapana venosa (rapana cu venatură) şi Mnemiopsis leidyi (specie de meduză). Melcul marin rapana a fost introdus în Marea Neagră în anii 1940. În aproximativ 15 ani această specie de moluscă prădătoare a devenit foarte răspândită de-a lungul coastei. Apariţia acestor melci este corelată cu dispariţia stridiilor comestibile şi cu declinul puternic al populaţiilor de urechi de mare negre (abalone - specie de melci marini) şi de scoici. În prezent, distribuţia rapanelor de-a lungul coastei bulgare este limitată până la adâncimea de aproximativ 45 de metri, cu cea mai abundentă populaţie între adâncimile de 10 şi 20 de metri.

Specia de meduză carnivoră Mnemiopsis leydi, care se hrăneşte cu zooplankton, a fost indentificată pentru prima oară (în Marea Neagră n.r.) la începutul anilor 1980. Această specie este foarte adaptabilă, stabilind populaţii numeroase, şi are un impact în special asupra speciilor de peşti care se hrănesc cu zooplankton, cu care intră în competiţie pentru hrană. După anul 1995, o altă specie de meduze ctenophore, Beroe ovata, de asemenea carnivoră, a fost introdusă (în Marea Neagră n.r.). Alte specii străine de zooplankton au fost identificate în Marea Neagră, însă acestea pot fi considerate drept resursă de hrană pentru unele specii de peşti.

Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.

Articole similare

Top citite
Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Captura Youtube

Dezvăluiri emoționante despre Whitney Houston: Generozitatea incredibilă și lupta cu faima

Sursa: Diddy, Facebook

Sean 'Diddy' Combs propune arest la domiciliu în apartamentul său din New York

Captura Facebook

Linkin Park lansează al patrulea LP de top „From Zero to Number 1!"

Taxa de 9 dolari pentru a reduce aglomeraţia din Manhattan, aprobată de autorităţile americane

Taxa de 9 dolari pentru a reduce aglomeraţia din Manhattan, aprobată de autorităţile americane

Imagine de Orna de la Pixabay

Inteligența artificială i-a spus unui student să moară! Ce s-a întâmplat cu adevărat



Cele mai noi articole
pixel