Pentru BBC, apariția Sex Pistols a și a piesei ”God Save The Queen” care critica monarhia a reprezentat o linie roșie care a dus la interzicerea difuzării piesei. Nu e un caz singular, la moartea lui Margaret Thatcer, piesa care era pe locul 2 în charturi, BBC nu a fost difuzată complet ”Ding-Dong! The Witch Is Dead” (Ding Dong, Vrajitoarea este moartă). Piesele respective deranjau statu-quoul.

Manelele în România post-decembristă au reprezentat un cvasi-echivalent al hip-hop-ului din Statele Unite, ele având ca factori comuni substratul rasializat și dorința de emancipare a unui anumit grup social. Doar că față de hip-hopul din SUA manelele urmăreau idealurile unei țări care trecea print-o transformare turbo-capitalistă și o perioadă economică și socială caracterizată prin lipsuri. Caracterul lor anti-etatist era clar și de altfel normal. Statul îi abandonase. Și împreună cu statul, toată societatea îi abandonase. Rasismul în perioada respectivă era mult mai prezent decât acum. Doar pentru a vă face o idee:

1. Cheloo - Target practice 2003

Refuz să comentez această piesă, doar vă reamintesc că ea există.

Însă românii au dus lock-down-ul complet la un alt nivel. Nu o piesă, nu o trupă, un întreg gen muzical are interzis pe radio. De ce oare? Poate că unii ar argumenta că este vorba de rasism și poate ar avea dreptate. Alții ar spune că elitismul este de vină, observație cât se poate de pertinentă. 

Mai mult, acest elitism și ură față de un gen muzical a dus la scandaluri numeroase. Primul pe care mi-l amintesc este cel al lui Jador căruia cântatul la Filarmonica din Timișoara i-a fost pur și simplu interzis. De ce? Pentru că unii au decis că genurile muzicale pot fi puse pe o scară valorică. Cine stabilește această scară valorică? Bineînțeles niște persoane profund subiective. Pot fi acuzate acele persoane de rasism sau de clasism? Poate (din motive legale nu pot zice mai multe). 

În orice caz, un gen muzical a ajuns stigmatizat de toți dinozaurii din industrie care ajung să contureze opinia publică.

Dar cum lumea a evoluat și avem la dispoziție mijloacele tehnice, oamenii pot trece peste cenzura de la radio și pot asculta liber muzica pe o plenitudine de platforme. De la Spotify la Youtube, în momentul actual în trending locul 1 este ocupat de Babasha. Ba pe Spotify el ocupă 4 din 7 locuri din top 50. Și nu orice locuri, 1, 2, 5 și 7. 

Este deosebit de relevant acest moment pentru că arată adevărate gusturi ale românilor. Nu Mozzart, nu JPEGMAFIA și cu siguranță nu Joy Divison. Nici măcar Coldplay. Și românilor le plac manelele. Îmi amintesc de 2 momente relevante pentru subiect. 

1. Salvatore Ganacci pune ”Așa sunt zilele mele” de la Adrian Minune la Neversea 2019 

2. Tommy Cash 2019 Electric Castle ”Așa sunt zilele mele” de la Adrian Minune

Observați atent cum lumea intră în extaz când intră piesele respective. Alcoolizați sau nu, un extaz există, complet neregăsit la concertul Coldplay de la București. 

Un scurt context despre Coldplay pentru că este destul de important. În acest tur ei au încercat să reducă din stigma socială asociată minorităților. Astfel l-au chemat pe artistul nr 1 în trending din România. Și nu doar că l-au chemat ba chiar l-au apreciat. În umila mea părere, când te cheamă și te apreciază un gigant precum Coldplay ești cineva. 

Cum au considerat românii alegerea Coldplay?

Proastă. 

Într-un display de grobianism și prost-gust românii au decis că locul lui Babasha nu este pe scenă, în pofida reacțiilor pozitive pe care maneliștii anteriori le primiseră la festivalurile care reuneau artiști internaționali. 

Substratul reacției lor este nu doar rasist. Ci și clasist. De ce clasist? Pentru că manelele care s-au auzit până acum deveniseră cumva hipsterești. Cult-classics care se aud în fiecare noapte de Apollo și care rup cele mai elitiste petreceri în două. Maneaua acesta era diferită. Venea din zona nouă de manele, necunoscută de ei și cumva asociată unui public specific.

Care public? Bombardierimea, șmecherimea, cocalarii. Ce nu înțeleg românii? Că oamenii care ajung așa sunt produsul societății stricate în care trăim. Dacă statul ar oferi servicii publice de calitate și oportunități de progres social nu ar mai trebui niciun român să recurgă la ”combinații” și ilegalități. Dar românii nu sunt supărați pe stat, sunt supărați pe produsele acestui stat. Și am observat că românii nu sunt atât de supărați pe stat la ultimele alegeri când au ales, din nou cu statu-quoul. Poate uneori ar fi mai bine să ne canalizăm furia nu pe un băiat de 22 de ani, ci pe condițiile care ne-au adus aici. 

Pentru mai multe informații despre situația romilor în istorie vă invit călduros să urmărițiți seria Obiceiul Pămânului.

Acest articol reprezintă o opinie și trebuie tratată strict ca atare.