De ce? Pentru că timpul de deplasare cu trenul durează mai mult de 9 ore. Și nu glumesc, de la București până la New York faci cu avionul aproximativ 10 ore. 

Astfel încât, cu greu am luat decizia de a merge fără mașină la Electric Castle, totuși voiam neapărat să văd Massive Attack, Queens of the Stone Age și Palaye Royale. Mă gândeam la varianta avion, dar considerând prețul cerut pentru cursele interne 200E+ și impactul climatic am zis să fiu eco-friendly. Totuși drumul la dus cu un tren Inter-city a fost destul de draguț, am avut privilegiul de a sta la clasa I (am prins ultimul bilet) și am avut AC față de restul vagoanelor care au trebuit să sufere un val de căldură oribil până la Brașov. Mna, cu CFR-ul e ca la loterie, iar o doamnă din tren, în celălalt vagon de Clasa I, a tras paiul scurt și i s-a făcut rău din cauza căldurii excesive. 

Ajuns în capitala Transilvaniei - Cluj - în jur de ora 23:00 am ratat Ziua 0 fiind distrus de drumul mult prea lung cu trenul. Oricum nu s-au întâmplat multe lucruri. 

Însă ziua următoare avea să-mi pregătească o grămadă de surprize. Pregătit cu tovarășii mei de festival, am decis că ar trebui să luăm trenurile special pregătite de Electric până la Bonțida. Mare greșeală. După ce că era să ratăm trenul deoarece în gară trenul pleca de la linia 3A (care era o linie separată de linia 3 din gară și era la cam 400 de metri distanță), suntem întâmpinați de o "garnitură" fără AC și fără loc (deși cumpărasem bilet cu loc). 

Facem noi saună timp de 15 minute, absolut oribil, nu recomand, mi a fost rău toată ziua, după care începe să se emane un miros de ars. Da ars din ăla urât, de fiare. Trenul oprește la Apahida (localitate între Cluj și Bonțida), unde am curajul să scot capul pe ușă și să observ că ieșea fum de pe lângă roțile trenului. Trăsesem eu de data asta paiul scurt. Dintr-un instinct de self-preservation, mă decid să cobor din tren împreună un prieten după care să comandăm o cursă de ride-sharing. Ulterior a rămas să aflăm de la alți prieteni din tren că acesta a fost staționat și pasagerii duși la festival cu autocarul. 

Ajuns leoarcă la festival și cu o energie comparabilă cu un melc în călduri, capacitatea mea de a mă bucura de un festival așa de mișto a fost destul de redusă. 

Foto: Andreea Bobu

Remarcabil, la Main Stage au cântat Delia și Vița de Vie, dar dată fiind căldura nu prea m-au dat pe spate. Însă un alt lucru urma să mă surprindă în prima zi de festival. Organizarea exemplară (în afară de trenuri). Cum am ajuns, a trebuit să-mi schimb tricoul și mi-am cumpărat un tricou dintr-un supermarket, la 30 și ceva de lei, alături de o șapcă care urma să mă protejeze de o eventuală insolație - 25 de lei. Bombă și extrem de student friendly, deoarece dacă aveam nevoie de astfel de lucruri la oricare alt festival nu scăpam fără 300 de lei. Încă un lucru de lăudat, pe care nu l-am mai văzut în România, a fost prețul apei, care în supermarket era de 1 leu iar la bar 9 lei, dar existau întotdeauna opțiuni de refill gratis. Mare bilă albă. Anul trecut la Beach Please, numai pe apă cred că am cheltuit în jur de 150 de lei.

Tot la capitolul supermarket, vreau să menționez și cazul Sânzianei Negru care a șocat o Române întreagă. Și pe bună dreptate. Dacă nu știți despre ce e vorba, o influenceriță a avut un parteneriat cu un supermarket în care cumpărase diferite produse pentru a le face reclamă. Până aici totul normal, însă un tiktoker a aflat că după filmare, influencerița a aruncat respectivele produse la gunoi. N-o să încerc să conving pe cineva că ce a făcut este absolut condamnabil și oribil, dar vreau să-i adresez o întrebare. ”Doamnă, dumneavoastră v-ați plimbat prin Bonțida în afară de festival?” Pentru că în acel sat, nivelul de sărăcie și penurie este foarte ridicat, iar mulți localnici au o oportunitate unică de a fi gazde pentru festivalierii cu corturi.

Revenind la lucruri pozitive, foarte tare a fost faptul că aveai opțiunea la bar și la majoritatea restaurantelor să plătești și cu cardul, ca orice om normal, nu doar cu brațara care de multe ori te încurcă și de pe care, de cele mai multe ori, uiți să-ți scoți banii. 

Și ca să rămân pe un ton pozitiv, băile au fost extraordinar de curate, fapt care m-a șocat complet. Și asta a fost tare și pentru mine ca bărbat, dar mai ales pentru femei. Având experiența multor festivaluri în spate, pentru mine asta m-a surprins poate cel mai tare deoarece era o teroare să te duci la baie la Beach Please sau Saga pentru că dacă nu aveai mască de gaze puteai rămâne cu traume pe viață. 

Rămânând tot la subiectul curățenie, nu știu dacă e vorba de Cluj sau de demograficul de oameni pe care îl atrage festivalul, dar curățenia generală a fost nemaiîntâlnită de mine până acum. Fără doze de bere lăsate aleatoriu pe jos, fără prea multe chiștoace de țigări, toate aceste lucruri mi-au redat speranța că și în România se poate face ceva mișto și de calitate. Iar rămânând la capitolul oameni, foate puțini mitici (cu accentul pe primul i cum zice Tudor Chirilă) și majoritar, lume de foarte mult bun simț care te trata fain.

Să nu uit până ajung să discut muzica, proptitudinea autobuzelor și infrastructura dedicată lor a fost la superlativ. Nu am așteptat niciodată mai mult de 10 minute un autobuz fiindcă acestea stăteau la coadă să te aștepte pe tine. Au fost probabil sute de autobuze aduse din toate colțurile țării, de la Mureș până la Caraș-Severin și de la Iași până la Constanța. Într-adevăr, prețul era destul de ridicat la 35 de lei cursa, dar justificat prin proptidudine și AC. Doar cu ele am călătorit din Cluj până în Bonțida și înapoi.

Muzica de la Electric

O să discut despre cele 3 evenimente care m-au marcat pe mine de la Electric în ordinea în care mi-au plăcut cel mai mult.

#3 Bring Me The Horizon - unde copilul de 16 ani din mine a plâns

Cu un set intenționat făcut să pară camp (un stil exagerat și nu de bun gust, mai ales într-un mod deliberat umoristic) în care o inteligență artificială comunica cu publicul și îi certa sau îi amenința ( ”are you ready for the last night of your lives? - sunteți gata de ultima noapte din viața voastră) show-ul lor a separat de momente de joc video. Ideea a fost faina, dar nu pentru mine la 20 de ani ci pentru copilul edgy din mine de 16. M-am distrat și a fost mișto, am plâns pe Drown, dar ce e prea mult strică. Și setul chiar dacă nu a fost perfect, totuși nu regret că i-am văzut live. Pirotehnicele au fost atat de puternice încat, chiar dacă stăteam destul de în spate, tot am simțit valul de căldură.

#2 Palaye Royale - sau unde m-am rupt cel mai tare

Despre Palaye Royale am avut o frustrare destul de mare. Și acea frustrare constă în faptul că i-au pus la Hangar Stage (o scenă închisă cu spațiu destul de limitat) în loc de Main Stage. Credeam că și majoritatea lumii îmi împărtășește ”boala” pe care o am pe dânșii. Un hard rock reinventat cu elemente glam și alternative băieții ăștia pentru mine sunt locul 3 la cei mai ascultați artiști. În acest timp pe Main Stage erau Subcarpați.

Show-ul lor a fost amazing, m-am rupt grav iar energia pe care mi-au dat-o oamenii aceștia mi-a mai adus câțiva ani de viață. La un moment dat, frontmanul, Remington, s-a urcat într-o barcă și a făcut la propriu crowdsurfing.

Un alt element fain au fost baloanele pe care le-au lansat în public, 10/10 am jucat volei.

#1 Massive Attack - sau cel mai tare concert pe care l-am văzut în viața mea

Prima chestiune care îmi vine în minte când mă gândesc la acel concert este lipsa de cuvinte pe care am avut-o toată seara. Show-ul pe care l-au avut a fost la superlativ pentru mine. Au combinat perfect activismul cu o muzică extraordinară care îl făcea și pe cel mai sceptic om să reflecteze asupra unor preconcepții. Nu s-au sfiit să discute despre dezastrul umanitar care se întâmplă în Gaza, despre războaiele din Orientul Mijlociu sau despre creșterea extremei de dreapta în lume. Toate aceste subiecte discutate pe imagini rulate în spate deosebit de grafice și relevante pentru subiect, artă pură. Un prieten mi-a zis că ar fi înregistrat concertul doar ca să poată urmări mai atent toate filmele și imaginile folosite de Massive Attack. 

Unul dintre cele mai emoționale momente a fost o piesă mai post-rock-ish cu o progresie superbă pe fundalul căreia arătau infografice despre suferința poporului palestinan.

Recunosc, am plâns.

Am mai plâns la orice cânta Elisabeth Fraser, solista de la Cocteau Twins și un simbol al muzicii alternative moderne. Teardrop chiar mi-a adus o lacrimă pe față iar Horace Andy cu Angel m-au ridicat în al 9-lea cer. Young Fathers, invitați și ei pe scenă au livrat superb, asta doar ca să imaginați ce act artistic au făcut acești oameni. La superlativ, 10/10.

Știu că nu prea știu să trag concluzii așa că o s-o termin scurt. Festivalul Electric Castle mi-a arătat că se poate face și în România un festival fain, de unde să pleci cu bateriile încărcate dar și descărcate în același timp. Am râs, am plâns, am sărit, m-am rupt și totul între aceste lucruri s-a desfășurat exemplar. Bonțida, ne vedem la anul.

Ca să clarific niște lucruri, am fost la Electric Castle strict din perspectiva unui simplu cetățean, nu am avut niciun fel de privilegii, iar toată experiența va fi relatată și cu bune și cu rele.