Trupa Coldplay anunță că va susține cel mai mare concert din istoria sa
Anunțul a fost făcut chiar de...
Potrivit reprezentanților medicilor de familie, activitatea de distribuție a pastilelor de iod le-ar bloca activitatea medicală.
„Orice atribuție administrativă așa cum este și cea recent anunțată, aduce medicii specialiști de medicină de familie în situația de a-și vedea blocată activitatea medicală, respectiv serviciile medicale acordate pacienților înscriși pe listele lor. Medicii de familie sunt furnizori privați de servicii medicale de asistență medicală primară, care acordă aceste servicii în baza unui contract civil încheiat cu casele județene de asigurări de sănătate”, se arată în apelul transmis de către unele patronate ale medicilor de familie către ministerul Sănătății.
Medicii au făcut și un calcul, reieșind că aceștia ar trebui să lucreze 20 de ore/zi.
„La cinci minute pentru fiecare pacient, rezultă un program exclusiv pentru distribuirea pastilelor de iodură de potasiu de 12,5 ore/zi. În cabinetele de medicină de familie există un medic și un asistent medical, care trebuie să asigure conform contractului încheiat cu casa de asigurări de sănătate un program de consultații zilnic de minim 5 ore la cabinet și 2 ore consultații la domiciliu, în medie 35-40 consultații/zi. Rezultă că medicul de familie va avea un program de cca 20 ore/zi, ceea ce în opinia Ministerului Sănătății reprezintă un „minim efort” din partea medicilor de familie”, avertizează reprezentanții medicilor de familie.
Potrivit acestora, serviciile farmaceutice aparțin exclusiv profesiei de farmacist, așa cum este și distribuirea medicamentelor.
„Facem apel pe această cale la decidenții din sănătate pentru a respecta dreptul cetățenilor la asistența medicală primară, fără ca medicina de familie să fie pusă în rolul distribuitorilor de medicamente pentru o perioadă de timp în care să se blocheze complet furnizarea de servicii medicale curative în cabinetele medicilor de familie”.
Alexandru Rafila spune că „lucrul complicat va fi ca fiecare familie din România să poată să aibă acces rapid la Iodura de potasiu”.
Oficialul nu estimează că un rol important în distribuirea pastilelor l-ar putea avea medicii de familie.
„Ne gândim să vedem care e cea mai bună cale, prin intermediul Prefecturilor și Inspectoratelor pentru Situații de Urgență aceste pastile să ajungă la primării și de acolo, eventual, la medicii de familie sau o să vedem care este cea mai rapidă cale de distribuție ca ele să ajungă la beneficiar”, a adăugat ministrul Sănătății.
Anunțul a fost făcut chiar de...
Aproape 12 miliarde de euro...
Furtuna Boris a luat mai multe...
Încoronarea regelui Charles al...
Billie Eilish a fost aleasă...
Laureatul Premiului Nobel a...
Andreea Bănică nu a mai...