Donald Trump și-a deschis cont pe TikTok, platformă pe care a încercat să o interzică
Autor: Andreea Deaconescu
Data actualizării:
Data publicării:
Donald Trump, candidatul republican la Casa Albă, și-a creat recent un cont pe TikTok, platforma pe care a încercat să o interzică în timpul mandatului său.

Trump a lansat noul cont cu un videoclip de 13 secunde postat sâmbătă seară, în care salută fanii la un meci UFC din Newark, New Jersey. "Este o onoare pentru mine", îi spune el lui Dan White, președintele UFC, cel care a anunțat sosirea lui Trump pe TikTok. potrivit AFP.

Videoclipul a acumulat aproape patru milioane de vizualizări în primele șapte ore de la postare. Contul @realDonaldTrump are deja peste 630.000 de urmăritori, de două ori mai mulți decât pagina TikTok a rivalului său, președintele în exercițiu Joe Biden.

În 2020, pe vremea când era președinte, Trump a încercat să interzică TikTok, susținând că reprezintă o amenințare la adresa securității naționale, dar inițiativa sa a fost blocată de instanțe. Recent, în martie, Trump a afirmat că dorește să protejeze TikTok în SUA împotriva Facebook.

Studiile arată că o treime dintre americanii sub 30 de ani își obțin informațiile de pe această platformă, care numără 170 de milioane de utilizatori în SUA. Fostul ministru al lui Trump, Steven Mnuchin, a declarat chiar în martie că dorește să cumpere TikTok.

De cealaltă parte, președintele Biden a promulgat o lege care impune companiei-mamă a TikTok, ByteDance, să întrerupă toate legăturile cu China pentru a evita interzicerea platformei în SUA. Legea oferă companiei 170 de zile pentru a găsi noi investitori non-chinezi. Totuși, directorul general al ByteDance, Shou Zi Chew, consideră legea neconstituțională și a depus o plângere împotriva Statelor Unite, refuzând să vândă compania.

Articole similare

Selena Gomez este oficial miliardară

Valoarea netă a Selenei Gomez a depășit 1 miliard de...

Concertele din acest WEEKEND de la RADIODCNEWS

Vă invităm să ascultați cele mai electrizante și...


Top citite
FOTO: Agerpres

Filmul atât de lung încât spectatorii au primit o pauză de 15 minute la premieră

Selena Gomez este oficial miliardară

Selena Gomez este oficial miliardară

Captura Instagram

Michele Morrone a scris un story în limba română: Fac un apel la televiziuni

Sursa - Pexels

Clătite proteice fără făină – micul dejun perfect pentru un boost de energie

Nicușor Dan

Capitala sărbătorește 565 de ani. Nicușor Dan: Va avea loc cel mai mare eveniment de video mapping din lume

FOTO: Pexels

Mierea românească de salcâm, vedeta Festivalului European BIO și al Tradițiilor Locale


DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Selena Gomez este oficial miliardară

Valoarea netă a Selenei Gomez a depășit 1 miliard de...

Concertele din acest WEEKEND de la RADIODCNEWS

Vă invităm să ascultați cele mai electrizante și...

pixel