Dua Lipa şi SZA: La Glastonbury, vedetele feminine sunt capete de afiş
Autor: Echipa RadioDCNews
Data publicării:
Legendarul festival Glastonbury, organizat în sud-vestul Angliei, a anunţat joi, la dezvăluirea programului ediţiei din 2024, mai multe vedete feminine, printre care Dua Lipa, SZA şi Shania Twain, pe post de cap de afiş, dar şi revenirea trupei Coldplay, informează AFP.

Anul trecut, organizatorii şi-au atras critici din partea fanilor pentru că nu au programat nicio femeie pe scena principală. Pentru următoarea ediţie, care va avea loc între 26 şi 30 iunie, aceştia nu au mai repetat greşeala.

"Am visat la acest moment toată viaţa mea", a reacţionat pe Instagram cântăreaţa britanică Dua Lipa după ce s-a anunţat că va cânta pe prestigioasa Pyramid Stage vineri seară.

Vedeta, care urmează să lanseze un al treilea album, a promis "o noapte de neuitat" la Glastonbury, "locul ei preferat de pe Terra".

Cântăreaţa americană de R&B SZA, recompensată cu trei premii Grammy în luna februarie, este de asemenea aşteptată să cânte pe Pyramid Stage, fiind de altfel pentru prima dată când artista va concerta la Glastonbury.

De asemenea, pe scenele festivalului vor urca staruri precum PJ Harvey, Cindy Lauper şi Janelle Monae.

Canadianca Shania Twain, cunoscută pentru hiturile sale "Man! I Feel Like A Woman" şi "You're Still The One" şi care a vândut peste 100 de milioane de albume în întreaga carieră, va fi urca pe scenă duminică după-amiază, în cadrul mult-râvnitei secţiuni "Legends".

Coldplay se numără din nou printre capetele de afiş de la Glastonbury. Acesta va fi cel de-al cincilea concert pentru trupă pe Pyramid Stage, un record. Prima prezenţă a formaţiei la festival a fost în 2002.

La festival sunt aşteptaţi şi Little Simz, LCD Soundsystem, Burna Boy, The Last Dinner Party, Camila Cabello şi Avril Lavigne, însă este deja prea târziu pentru a cumpăra bilete, acestea epuizându-se în luna noiembrie în mai puţin de o oră.

De la înfiinţarea sa în 1970, "Glasto", amplasat în zona rurală engleză, a asistat la defilarea celor mai mari vedete. Ediţia din 2023 s-a încheiat cu ultimul concert britanic din turneul de adio al lui Elton John.

Articole similare

Selena Gomez este oficial miliardară

Valoarea netă a Selenei Gomez a depășit 1 miliard de...

Concertele din acest WEEKEND de la RADIODCNEWS

Vă invităm să ascultați cele mai electrizante și...


Top citite
FOTO: Agerpres

Filmul atât de lung încât spectatorii au primit o pauză de 15 minute la premieră

Selena Gomez este oficial miliardară

Selena Gomez este oficial miliardară

Captura Instagram

Michele Morrone a scris un story în limba română: Fac un apel la televiziuni

Sursa - Pexels

Clătite proteice fără făină – micul dejun perfect pentru un boost de energie

Nicușor Dan

Capitala sărbătorește 565 de ani. Nicușor Dan: Va avea loc cel mai mare eveniment de video mapping din lume

FOTO: Pexels

Mierea românească de salcâm, vedeta Festivalului European BIO și al Tradițiilor Locale


DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Selena Gomez este oficial miliardară

Valoarea netă a Selenei Gomez a depășit 1 miliard de...

Concertele din acest WEEKEND de la RADIODCNEWS

Vă invităm să ascultați cele mai electrizante și...

pixel