Ikea raportează un profit mai ridicat, chiar și cu reduceri de preţuri
Inter IKEA, proprietarul celui...
Economia României a crescut cu 5,8%, în primul semestru din acest an, comparativ cu perioada similară din 2021, atât pe seria brută, cât şi pe seria ajustată sezonier, iar în trimestrul II a consemnat o apreciere cu 2,1% raportat la trimestrul anterior, conform estimării semnal publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică.
Analistul Adrian Negrescu preconizează o deteriorare rapidă a economiei românești în partea a doua a anului.
Acesta face trimitere și la prognozele BNR privind o stagnare economică în trimestrele următoare.
”Este un PIB umflat de inflație, umflat de creșterile de prețuri din zona de energie, de creșterile de prețuri din zona produselor alimentare, de încasările statului”, arată Negrescu.
Analistul mai punctează că vorbim despre ”o situație conjuncturală” care nu va dura foarte mult, iar primele probleme urmează să se vadă în curând.
”E ca o noapte de bal din care a doua zi ne vom trezi cu o durere de cap. De ce? Pentru că toate datele de la INS (privind producția industrială, cifra de afaceri din industrie și din comerț), raportate la luna iunie, anunță scăderi și confirmă estimările BNR privind evoluția economică din ultimele două trimestre, adică o stagnare economică, care, coroborată cu creșterile de prețuri, înseamnă stagflație, care este antecamera recesiunii.
Probabil, oamenii și-au scos banii din bănci de teama creșterilor de prețuri, au cumpărat tot ce puteau să cumpere, de la produse alimentare, servicii, imobiliare, de teamă că acestea se vor scumpi. S-a văzut acest lucru în primul trimestru, dar vedem că și în al doilea trimestru mai avem încă niște reminiscențe ale acestui comportament de consum, comportamente obișnuite înainte de o recesiune.
Tot ceea ce s-a întâmplat în economie a fost umflat, practic, de inflație, care ne-a mâncat puterea de cumpărare, dar în statistici economia arată foarte bine. Nu este prima dată când vedem date statistice decuplate de la realitatea în care trăim. De exemplu, creșterea salariului mediu net. INS ne spunea, chiar zilele trecute, de un salariu mediu net de 3.700 de lei. Cred că mai mult de jumătate din populația României câștigă undeva la 2.500 de lei net/lună, iar ceea ce vedem este o medie într cele mai mari salarii și cele mai mici”, a mai spus Adrian Negrescu.
Potrivit INS, pe seria ajustată sezonier, Produsul intern brut a crescut cu 2,1%. în trimestrul II 2022, comparativ cu trimestrul anterior. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2021, Produsul intern brut s-a majorat în primele şase luni din 2022 cu 5,3%.
În semestrul I 2022, comparativ cu semestrul I 2021, Produsul intern brut a crescut cu 5,8%.
Pe serie brută, Produsul intern brut, în trimestrul II 2022, a înregistrat o creştere cu 5,3%, comparativ cu acelaşi trimestru din anul 2021.
"Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul II 2022 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum nefiind revizuiţi semnificativ faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul I 2022, publicată în comunicatul de presă nr. 172 din 8 iulie 2022. Astfel, rezultatele trimestrului I 2022, comparativ cu trimestrul IV 2021, au rămas 105,1%. Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial în conformitate cu practica europeană", se menţionează în comunicat.
Inter IKEA, proprietarul celui...
Sezonul închirierilor de...
Taylor Swift își extinde...
Billy Ray Cyrus s-a declarat...
În noile sale memorii, Cher: The Memoir, Part One,...