Săptămâna Modei masculine de la Paris va fi deschisă de casa Louis Vuitton cu o defilare la Muzeul Luvru
Ed Sheeran a fost și va fi mereu unul dintre cei mai buni artiști ai lumii. Acesta lansează hit după hit și se poate lăuda cu miliarde de vizualizări pe Youtube. Totuși, deși este pe val mai mult ca niciodată, lui Sheeran îi place să stea retras și să nu epateze în fiecare minut al zilei. Modest din fire, Ed a preferat să trăiască o viață obișnuită alături de iubita și de fetița lor și a rupt orice conexiune cu lumea care îi perturba acest confort.
Nick Cannon își cere scuze în fața oamenilor! Ce anunț a făcut
Invitat recent în podcastul lui Ben Clymer, Ed Sheeran a recunoscut că nu are telefon mobil de mai bine de 7 ani. Încă din 2015, artistul a decis să stea departe de tehnologie și să își găsească refugiul în procesul de creație.
„Mă simțeam copleșit și trist pe vremea când aveam telefon. Îmi petreceam tot timpul pe el. Mi-am propus să renunț la el și asta am și făcut. Mă folosesc de email. La câteva zile, mă așez la laptop și îmi deschid email-ul. Răspund la 10 email-uri, am apăsat butonul „send” și apoi am închis laptopul. După asta, mă întorc la viața mea și chiar mă simt mai bine”, a spus Sheeran.
O nouă rundă în lupta prinţului...
Nicki Minaj le-a lăudat pe...
O nouă rundă în lupta prinţului...
Nicki Minaj le-a lăudat pe...