Elena Merișoreanu, detalii despre parastasul Ionelei Prodan: „Vor face acolo sarmale la pirostrii, mititei, fripturi, tot felul de mâncăruri”
Autor: Andreea Cercel
Data publicării:
Ionela Prodan va avea parte de un parastas inedit, în ziua în care urma să împlinească 75 de ani.

Ionela Prodan ar fi împlinit pe data de 6 octombrie vârsta de 75 de ani. Fiica sa celebră, Anamaria Prodan, dar și cei mai apropiați prieteni, au decis să-i organizeze regretatei artiste cu această ocazie un parastas inedit, desfășurat chiar la cimitirul Bellu. Aici se va împărți mâncare, dar vor cânta și cei mai îndrăgiți artiști.

„Eu o să chem colegii care au lucrat cu ea, care au fost colegi la Rapsodie, care mai sunt în viață și pot veni. A fost colega mea bună, ne cunoaștem de când nu eram căsătorite. Este persoana la care nu am lipsit niciodată de la un eveniment organizat de copii. Ne leagă o prietenie și regret că trebuie să-i sărbătorim ziua de naștere fără să fie ea în viață.”, a declarat Elena Merișoreanu în exclusivitate pentru Spectacola.

Ce spune Elena Merișoreanu despre Ionela Prodan

Ionela Prodan a fost una dintre cele mai bune prietene ale Elenei Merișoreanu, cele două cunoscându-se de la o vârstă foarte fragedă. În acest sens, durerea resimțită atunci de artistă a fost uriașă.

„Era o fire veselă, foarte cumpătată, și în vorbe, și în cântece. Era foarte selectivă, în tot ce făcea, era foarte critică, când ceva nu ieșea așa cum trebuie pe scenă. Știa să facă o departajare frumoasă între bine și rău.

Noi suntem de-o seamă. Eu fac peste o lună 75 de ani, ea face mâine (n.r. 6 octombrie). Ne cunoaștem de când aveam 16 ani, ea era în liceu, când eu am cunoscut-o. Pe urmă am fost colege la Rapsodie, am făcut turnee în țară, în străinătate. L-am cunoscut pe fostul soț înainte de a-l cunoaște ea. El a fost căsătorit cu o colegă de-a mea de la Rapsodie, a murit într-un grav accident de circulație și după câțiva ani a cunoscut-o pe Ionela Prodan și s-au căsătorit.”, a continuat artista.

Cei ce vor vei să o omagieze pe Ionela Prodan se vor putea bucura de cele mai alese bucate, care vor fi preparate chiar acolo, de către bucătarii angajați. 

„Vor face acolo sarmale la pirostrii, mititei, fripturi, tot felul de mâncăruri. O să vină și preoți. Chiar la cimitirul Bellu va avea loc. Poate participa oricine, o să fie lume.”, a mai spus ea.

Ce spune artista despre conflictul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf

„Eu nu cred că s-ar fi întâmplat așa ceva, între Reghecampf și Anamaria Prodan, dacă ea era în viață. Era atât de legată de copii și atât de mult îl iubea pe Reghe, că nu cred că făcea diferența. Făcea diferența între fetele ei și copiii ei, atât. Ionela a investit foarte mult suflet în acest om. Ei doi doi (n.r. Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf) au făcut un imperiu. Nu știu ce s-a întâmplat în familia lor, își rezolvă singuri problemele. Măcar acum, de parastasul Ionelei Prodan, mi-ar plăcea să nu se mai discute despre acest subiect.”, a conchis cântăreața de muzică populară.

Articole similare

Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Youtube

Românii, pregătiți pentru alegeri? Ce spun despre viitorul președinte și cei 14 candidați (VIDEO)

Papa Francisc / FOTO: https://www.facebook.com/PAPAFRANCESCOMARIOBERGOGLIO/photos

Papa Francisc spune că fondul de pensii al Vaticanului se confruntă cu un ''grav dezechilibru''

Captura Youtube

Bruno Mars şi Rosé interpretează pentru prima dată hitul lor viral ''APT.''

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari



Cele mai noi articole
pixel