Eşti din Cluj şi vrei să cumperi o maşină SH? Cum te asiguri că e în stare bună şi nu are defecte ascunse
Autor: Florin Ravdan
Data publicării:
Inspectorii Registrului Auto Român pun la dispoziţia clujenilor instrumentul RAR eXpert.

"RAR eXpert – cel mai nou serviciu oferit de Registrul Auto RomânAcum și în centrul țării, la Cluj!

Registrul Auto Român vă garantează că mașina pe care vreți să o cumpărați este în regulă, în sensul că identitatea acesteia este cea reală, stabilită de producător!

Începând de astăzi și la Reprezentanța Cluj a Registrului Auto Român, puteți veni cu mașina pe care intenționați să o achiziționați pentru o verificare amănunțită. RAR dispune de un echipament de ultimă generație care permite identificarea mai multor aspecte care pot face diferența când scoateți banii din buzunar ca să cumpărați o mașină.

Inginerii RAR au observat de-a lungul timpului cât de vulnerabili sunt cumpărătorii atunci când vine vorba de achiziționarea unui autovehicul. Pentru că nu au pregătirea de specialitate necesară, cumpărătorii pot fi ușor păcăliți de cei care, cu rea credință, pun la bătaie mașini cu defecțiuni ascunse, cu kilometrajul măsluit sau, și mai grav, cu probleme de identificare. Acestea din urmă vă pot pune în situația nedorită de a cumpăra o mașină pe care să nu o puteți folosi", a transmis Registrul Auto Român pe Facebook.

"2% dintre maşinile verificate au probleme de identificare"

"Două procente dintre mașinile care se prezintă la Registrul Auto Român sau care sunt verificate în trafic au probleme de identificare. De la cele mai simple cum ar fi seriile de motor ilizibile, la lipsa codului de motor sau lipsa plăcuței producătorului, până la cele mai grave precum lipsa seriei de șasiu/caroserie. Toate aceste deficiențe sunt motive întemeiate de a refuza să achiziționați un autovehicul utilizat, în sensul că neconformitățile legate de elementele de identificare pot determina respingerea definitivă a mașinii la RAR și blocarea acesteia fără posibilitatea readmiterii în circulație.

Ne asumăm rolul de consultant oficial în materie de achiziții auto și considerăm că sfatul nostru și verificarea pe care o primiți la RAR pot cântări semnificativ la decizia de a cumpăra o mașină.

Pentru serviciile de verificare, RAR oferă un raport de expertiză certificat, iar prezența mașinii la sediul RAR Cluj este necesară!

Prin efectuarea verificării RAR eXpert puteți afla și dacă mașina pe care vreți să o cumpărați a fost în trecut implicată în accidente ale căror repararții nu au fost făcute ca la carte și nu mai corespund criteriilor de fabricație, dacă sunt probleme la geometria roților și la sistemele de frânare și direcție, insesizabile pentru necunoscători, dar care neremediate în timp pot face diferența între o manevră sigură și una cu cu riscuri.

Specialiștii RAR verifică dacă numărul de identificare poansonat este cel corect, se inspectează starea suportului numărului de identificare, modul în care este fixată plăcuța constructor precum și grosimea stratului de vopsea în zona numărului de identificare. După ce ne asigurăm că mașina nu figurează în baza de date cu vehicule urmărite sau dezmembrate, putem trece la verificarea integrității caroseriei și șasiului. Pentru siguranța în utilizarea pe termen lung a vehiculului nu pot fi ignorate reparațiile neconforme efectuate la structura de rezistență sau deficiențele tehnice.

În această etapă verificăm geometria caroseriei în mai multe puncte, geometria sistemului de rulare și starea tehnică generală a tuturor sistemelor esențiale. Astfel obținem informații referitoare la calitatea eventualelor lucrări de tinichigerie efectuate și observăm dacă există părți sudate sau tăieturi, pentru ca un cumpărător să știe ce achiziționează", mai transmite RAR. 

Articole similare

Top citite
Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Captura Youtube

Dezvăluiri emoționante despre Whitney Houston: Generozitatea incredibilă și lupta cu faima

Sursa: Diddy, Facebook

Sean 'Diddy' Combs propune arest la domiciliu în apartamentul său din New York

Imagine de Orna de la Pixabay

Inteligența artificială i-a spus unui student să moară! Ce s-a întâmplat cu adevărat

Captura Facebook

Linkin Park lansează al patrulea LP de top „From Zero to Number 1!"

Taxa de 9 dolari pentru a reduce aglomeraţia din Manhattan, aprobată de autorităţile americane

Taxa de 9 dolari pentru a reduce aglomeraţia din Manhattan, aprobată de autorităţile americane



Cele mai noi articole

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...

pixel