Estul Europei, lovit puternic de scumpirea energiei electrice
Autor: Ciprian Dumitrache
Data publicării:
Gigantul ceh din domeniul energiei CEZ a anunţat că va majora preţurile la electricitate cu apro­ximativ o treime de anul viitor, anunţul companiei fiind urmat de veşti similare din partea altor furnizori, cum ar fi E.ON şi Nano Energies, conform Czech Radio. Autoritatea poloneză de reglementare în energie atrage din nou atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă Nord Stream 2 pentru securitatea Europei, în privința aprovizionării, pe termen lung, cu gaze naturale. 

Astfel, în Cehia, clienţii gigantului CEZ vor plăti în medie cu aproximativ o treime mai mult de la începutul anului viitor, deşi majorarea nu se va aplica în cazul consumatorilor care au încheiat un contract la preţuri fixe, scrie Mediafax.

Pe de altă parte, grupul PRE, un alt furnizor ceh de electricitate, care şi-a majorat deja preţurile la începutul acestui an, a confirmat că nu va introduce noi majorări.

Anunţurile privitoare la majorările viitoare vin în condiţiile în care cehii reuşesc cu greu să-şi acopere cheltuielile de la o lună la alta. Vasta majoritate a cehilor se confruntă cu dificultăţi financiare, sugerează sondaje recente realizate pentru instituţii financiare din Cehia. Nu este vorba doar de persoane cu educaţie inferioară, ci şi de locuitorii unor oraşe mai mari.

Polonia are cel mai mic preț al energiei electrice din Europa, dar asta nu împiedică autoritățile de la Varșovia să tragă semnale de alarmă cu privire la amenințărea pe care o reprezintă Nord Stream 2 la adresa securității aprovizionării cu energie în Uniunea Europeană. Raportul Autoritatății poloneze de Reglementare în Energie include și poziția Autorității de Reglementare a Energiei din Ucraina, care afirmă că pentru a asigura furnizarea de gaze către UE prin diversificarea surselor de aprovizionare, coridorul de tranzit ucrainean ar trebui să fie disponibil pentru utilizarea altor părți, nu numai Gazprom, și ar trebui să rămână deplin operațional. 

În Ungaria, premierul Viktor Orban a arătat că guvernul său a fixat preţurile la utilităţi pentru gospodării în interesul familiilor şi pensionarilor, potrivit Hungary Today.

Deşi preţul electricităţii şi gazelor a crescut de două, până la trei ori în Europa în ultimele luni, gospodăriile ungare nu au asistat la creşteri ale facturilor lor la utilităţi, a arătat Orban.

Iar lucrurile vor rămâne neschim­bate câtă vreme ţara este guvernată de un guvern care urmăreşte inte­resele naţionale, a subliniat acesta.

În Bulgaria, consiliul miniştrilor a adoptat un decret privind acordarea de asistenţă financiară suplimentară persoanelor care nu întrunesc condiţiile pentru asistenţă în domeniul energiei în cadrul actualului program de susţinere, a anunţat ministrul muncii Galab Donev, notează Novinite.

Obiectivul este de a creşte numărul persoanelor care au acces la susţinere în cadrul crizei energetice actuale. De susţinere vor beneficia persoanele care depăşesc cu până la 30 de leva minimul cerut pentru solicitarea asistenţei lunare, persoanele înregistrate la birourile de muncă de mai puţin de 6 luni şi cele cu grad de handicap de peste 50%, adulţii care trăiesc singuri, părinţii singuri cu copii de până la 3 ani, copii şi adulţi cu handicap.

Pentru noul program de susţinere a fost alocată o sumă de 15 milioane de leva (7,67 milioane de euro), banii urmând să meargă către 50.000 de persoane care au nevoie de susţinere.

Articole similare

Top citite
Captura Instagram

Mihai Bendeac, mesaj emoționant după dispariția lui Gabriel Cotabiță: Iartă-mă. Deși e prea târziu

Captura Facebook

A murit Gabriel Cotabiță

Captura Facebook

Marius Bațu s-a stins din viață

Captura Youtube

Gheboasa lansează a doua manea în sprijinul lui Ciucă și PNL. Versuri: Domnul generalul Ciucă pe timp de război/A mers înainte, n-a făcut pași înapoi

Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

”De ce mă expui acum?”. Fiica lui Marcel Pavel nu a vrut să apară în concertul de Crăciun



Cele mai noi articole
pixel