Creierul rămâne una dintre zonele corpului care stârnește cel mai mult interes în rândul cercetătorilor. Acest organ oferă o fereastră către studierea unei game variate de situații, de la cele de o adâncime remarcabilă până la cele superficiale. Una dintre dezbaterile semnificative se concentrează în jurul fenomenului vorbirii cu sine.

Ce se desfășoară în interiorul minții noastre? Cum are loc acest proces și cine este responsabil pentru acele conversații interioare? Dacă te regăsești printre cei care obișnuiesc să discute cu ei înșiși, acest articol se adresează ție.

Creierul trece prin procese similare atunci când gândești cuvinte ca atunci când vorbești cu voce tare, potrivit Hélène Loevenbruck, cercetător senior în neurolingvistică și șef al echipei de limbi străine la Laboratorul de Psihologie și Neurocogniție al CNRS, citat de terra.com.mx. 

Acest lucru, la rândul său, conform științei, înseamnă că regiunile creierului activate în timpul vorbirii interne par destul de asemănătoare cu cele activate în timpul vorbirii deschise sau vorbirii reale.

Aceste zone includ, printre altele, lobul frontal al emisferei cerebrale stângi și lobul parietal, care contribuie la prelucrarea stimulilor din mediul extern. Astfel, în perioada copilăriei, acționăm ca niște bureți care absoarb informații noi din diverse perspective.

Conform lui Loevenbruck, copiii care se joacă singuri obișnuiesc să vorbească cu voce tare către jucăriile lor. Cu toate acestea, între vârstele de 5 și 7 ani, acea exprimare verbală tinde să se mute în interior.

Potrivit științei, felul în care am construit perimetrele limbajului social ne determină să reprimăm aceste gesturi cotidiene de a vorbi singuri, când suntem doar copii. Pentru că vorbitul singur este descurajat, o acțiune încărcată de considerații față de vechea idee de nebunie care încă ne condiționează.