Fenomenul este cunoscut pe plan local sub numele de "DANA", un acronim spaniol pentru depresiune izolată la mare altitudine (depresión aislada en niveles altos). Spre deosebire de furtunile sau vijeliile obişnuite, se poate forma în mod independent din curenţii jet polari sau subtropicali.

Atunci când aerul rece suflă peste apele calde ale Mediteranei, aerul mai cald se ridică rapid şi formează nori denşi, încărcaţi cu apă, care pot rămâne deasupra aceleiaşi zone timp de mai multe ore, ceea ce le sporeşte potenţialul distructiv. Potrivit meteorologilor, acest fenomen provoacă uneori grindină de mari dimensiuni şi tornade, aşa cum s-a întâmplat săptămâna aceasta.

Estul şi sudul Spaniei sunt deosebit de predispuse la acest fenomen datorită localizării între Oceanul Atlantic şi Marea Mediterană. Masele de aer cald şi umed şi fronturile reci se întâlnesc într-o regiune în care munţii favorizează formarea norilor de furtună şi a precipitaţiilor.

Fenomenul DANA din această săptămână a fost una dintre cele mai intense trei astfel de furtuni înregistrate în ultimul secol în regiunea Valencia, a declarat Ruben del Campo, purtător de cuvânt al agenţiei meteorologice naţionale din Spania, Aemet.

"Previziunile au fost în concordanţă cu ceea ce s-a întâmplat. Însă, într-o zonă situată între Utiel şi Chiva, în provincia Valencia, precipitaţiile au depăşit 300 de litri pe metru pătrat. În acea zonă, sistemele de furtună s-au format şi regenerat continuu", a explicat el.

În timp ce experţii susţin că va fi nevoie de timp pentru a analiza toate datele şi a se stabili dacă acest fenomen DANA a fost cauzat de schimbările climatice, majoritatea sunt de acord că o creştere a temperaturii din Mediterana şi condiţiile atmosferice mai calde şi mai umede contribuie la producerea unor episoade extreme mai frecvente.

"Nu putem spune nimic pe loc, exceptând faptul că, în contextul schimbărilor climatice, astfel de evenimente vor fi mai frecvente şi mai intense", a declarat meteorologul şi cercetătorul spaniol Ernesto Rodriguez-Camino.

Înainte ca termenul "DANA" să fie inventat, la începutul anilor 2000, orice ploaie abundentă din timpul toamnei, o caracteristică a climatului mediteranean, era cunoscută sub denumirea populară de "gota fria" (picătură rece), în Spania şi în unele regiuni din Franţa. Termenul este încă utilizat pe scară largă în mod colocvial.

Originea sa datează din 1886, când oamenii de ştiinţă germani au introdus ideea de "kaltlufttropfen" (picătură de aer rece), pentru a descrie o perturbare la mare altitudine, dar fără manifestare aparentă la suprafaţă.

Aemet consideră că acest concept de "picătură rece" este depăşit şi defineşte DANA drept o depresiune închisă la mare altitudine, care a devenit izolată şi separată de un curent jet asociat. Potrivit Aemet, fenomenele DANA devin uneori staţionare sau chiar se deplasează înapoi, de la est la vest.