Ferrari a depăşit aşteptările în 2022 şi se aşteaptă la un an 2023 şi mai puternic
Autor: , Echipa RadioDCNews | Dată: 02 feb 2023, 15:14
Constructorul italian de automobile sportive Ferrari şi-a îmbunătăţit estimările pentru acest an, după ce în 2022 profitul său net a crescut cu 13%, până la 939 milioane de euro, graţie majorării vânzărilor de automobile sportive, transmite Reuters.

Pentru acest an, Ferrari mizează pe un profit operaţional de 2,13 - 1,18 miliarde de euro, în creştere faţă de un rezultat peste aşteptări de 1,773 miliarde de euro înregistrat anul trecut.

Constructorul italian a raportat joi că în 2022 veniturile sale au crescut cu 19,3%, până la 5,095 miliarde de euro, în timp ce numărul automobilelor livrate a urcat cu 18,5%, până la un record de 13.221 de unităţi. Portofoliul de produse al Ferrari pentru anul 2022 a inclus nouă modele cu motoare pe combustie şi trei modele hibride, care au reprezentat 78% şi respectiv 22% din livrările totale.

"Aceste cifre ne conferă o bază pentru un an 2023 şi mai solid, alimentat de cererea persistent de mare pentru produsele noastre la nivel mondial", a declarat directorul general de la Ferrari, Benedetto Vigna.

Ferrari a majorat preţurile pentru unele modele şi profită de faptul că bogaţii sunt mai puţin afectaţi de explozia inflaţiei şi creşterea dobânzilor. Constructorul italian se pregăteşte să facă trecerea la vehiculele electrice şi să îşi transforme uzina sa din nordul Italiei într-un hub pentru producţia de vehicule pe baterii.

Pentru acest an, Ferrari se aşteaptă să demareze livrările pentru noul său crossover Purosangue, care costă 390.000 de euro, şi pentru care compania susţine că nivelul comenzilor a depăşit cele mai ambiţioase aşteptări ale sale.

Comparativ, în 2021, Ferrari a livrat un număr record de 11.155 de autovehicule, a realizat o cifră de afaceri de 4,271 miliarde de euro şi un profit net de 833 milioane de euro. 

Articole similare

Buna Vestire! Ce este interzis să faci sâmbătă, 25 Martie

Sărbătoarea cu cruce roșie numită ,,Buna Vestire” este...


Top citite
Casa Rihannei a fost înconjurată de poliție. Ce s-a întâmplat cu artista

Casa Rihannei a fost înconjurată de poliție. Ce s-a întâmplat cu artista

Alex Velea: Dacă aș începe să dau și dedicații aș veni acasă cu triplu banii pe care îi fac acum / Facebook

Alex Velea: Dacă aș începe să dau și dedicații aș veni acasă cu triplu banii pe care îi fac acum

Berea praf nu este o idee nouă

O berărie din Germania a inventat berea praf. Ce spun experții

Nimic preambalat

Americanii descoperă magazinele cu zero deșeuri

Surorile Kardashian au "INCENDIAT" Instagramul după ultima lor postare

Oamenii "vor atinge nemurirea până în 2031", prezice un expert în științe / Photo by David Cassolato

Oamenii "vor atinge nemurirea până în 2031", prezice un expert în științe


Cele mai noi articole

Buna Vestire! Ce este interzis să faci sâmbătă, 25 Martie

Sărbătoarea cu cruce roșie numită ,,Buna Vestire” este...

Americanii descoperă magazinele cu zero deșeuri

Pasta de dinți la borcan, sirop de arțar vărsat,...