Florentina Opriș ține post negru o dată pe săptămână. Respectă obiceiul din copilărie: „Eu fac lucruri care-mi creează stare de bine și bucurie”
Autor: Andreea Cercel
Data publicării:
Florentina Opriș a dezvăluit unul dintre trucurile prin care se menține în formă.

Florentina Opriș a fost invitată în cadrul emisiunii Oracolul Vedetelor, de la Spectacola și DC News, unde a dezvăluit mai multe trucuri cu ajutorul cărora îndrăgita prezentatoare TV reușește să se mențină în formă. Majoritatea obiceiurilor sănătoase vin din familie, spune aceasta în emisiune, și tot din copilărie mai urmează cu sfințenie un obicei, de la care nu se abate niciodată.

„Am zile în care nu mănânc deloc, adică vinerea, sau în altă zi din săptămână, nu mănânc până seara târziu, beau doar apă, cumva mi-am format ritualul acesta și îmi este bine. Fac asta de când sunt copil. De obicei vinerea încerc să duc postul acesta până seara târziu. Am zile când pot să mănânc abia mâine și am zile când mă apucă foamea târziu și mănânc ceva, dar o fac pentru că mă simt confortabil. Nu aș face nimic care să mă streseze foarte tare, nu aș ține o dietă care să mă streseze, nu aș face mișcare care să mă epuizeze, nu aș dormi trei ore, pentru că așa fac cei din Tibet, eu fac lucruri care-mi creează stare de bine și bucurie. Am ajuns în perioada vieții în care chiar pot să fac asta și mă bucur, e foarte important pentru mine.”, a dezvăluit Florentina Opriș, în cadrul emisiunii Oracolul Vedetelor, de la Spectacola și DC News. 

Youtube video image

„Să dai din experiența ta, e un lucru extraordinar”

Dacă la început, pasiunea pentru sport și o viață sănătoasă a fost doar o pasiune, cu timpul, acest lucru s-a transformat într-un job cu normă întreagă, la care aceasta nici nu visa în trecut. Mai mult, Florentina Opriș spune că este fascinată de fiecare dată când se întâlnește cu anumite persoane care îi spun că datorită ei au făcut ceva pentru sănătatea lor și s-au apucat să facă regulat mișcare.

„A fost o joacă la început, o joacă care a prins contur și a început să crească cât mai mult dorința de a spune oamenilor despre asta și de a-i influența să facă ceva pentru ei și pentru starea lor de bine. Dorința mea a fost să dăruiesc ceva oamenilor, din ceea ce înțelesesem eu. Rămân de multe ori surprinsă când, persoane care sunt acum mature, îmi spun că „atunci când eram mic, tu m-ai influențat să fac mișcare”. Mă minunez și eu și cred că oamenii vor fi din ce în ce mai mult preocupați de asta. Fiecare trebuie să-și ia informația corectă. Să dai din experiența ta, e un lucru extraordinar. Nu trebuie însă să te transformi într-un atotștiutor, dar încerc să dau informații corecte, pe care le experimentez mereu pe mine. Și rețetele, programul de dietă, mai întâi le experimentez pe mine. Mie fastingul nu mi se potrivește, pentru că eu sunt adepta celor 3 mese pe zi și gustări, dacă se poate, metabolismul meu așa funcționează.”, a continuat aceasta.

Articole similare

Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

Captura Facebook

Află când se difuzează "Singur Acasă"



Cele mai noi articole

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

În noile sale memorii, Cher: The Memoir, Part One,...

pixel