Fondatorul Pink Floyd, suspectat de glorificarea nazismului. Berlinul a început o anchetă după concertul lui George Waters
Autor: radiodcnews Team
Data actualizării:
Data publicării:
Poliţia germană a indicat vineri că a deschis o anchetă în legătură cu presupuse provocări la un concert recent al lui Roger Waters, co-fondatorul trupei Pink Floyd, printre acestea figurând în special purtarea unei ţinute care evoca un ofiţer SS, informează AFP.

"Investigăm suspiciuni de incitare la ură, deoarece îmbrăcămintea purtată pe scenă este susceptibilă să glorifice sau să justifice regimul naţional-socialist şi să tulbure liniştea publică", a subliniat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei, Martin Halweg.

Imagini postate pe reţelele de socializare îl arată pe Waters purtând o haină lungă neagră şi banderole roşii în timpul concertului, care a avut loc pe 17 mai pe scena de la Mercedes-Benz Arena din Berlin.

Mai multe media germane şi israeliene relatează, de asemenea, că pe un ecran în timpul concertului au apărut, scrise cu litere roşii, numele Annei Frank şi al jurnalistei palestiniano-americane de la postul Al Jazeera, Shireen Abu Akleh, ucisă într-un raid israelian în mai 2022.

"Efectuăm o anchetă şi, odată ce procedura va fi finalizată, o vom transmite ministerului public pentru o evaluare juridică finală", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, subliniind că va fi de competenţa parchetului să iniţieze eventuale urmăriri penale.

Concertul a suscitat critici aprinse în Israel.

Miercuri, Ministerul israelian al Afacerilor Externe l-a criticat pe Waters pentru "întinarea memoriei Annei Frank şi a celor şase milioane de evrei ucişi în timpul Holocaustului".

"Waters vrea să compare Israelul cu naziştii. El este unul dintre cei mai mari detractori ai evreilor din epoca noastră", a reacţionat pe Twitter ambasadorul Israelului la ONU, Danny Danon.

Waters, în vârstă de 79 de ani, s-a făcut remarcat în ultimii ani prin luările sale de poziţie, în special în legătură cu războiul din Ucraina.

"Nu este adevărat că invazia rusă în Ucraina a fost neprovocată", a declarat fostul membru al Pink Floyd pe 8 februarie în faţa Consiliului de Securitate al ONU, unde fusese invitat de Rusia să ia cuvântul.

De asemenea, el apără acţiunile de boicotare a produselor israeliene în numele apărării cauzei palestiniene.

Autorităţile de la Frankfurt anulaseră concertul cântăreţului britanic prevăzut pentru data de 28 mai, însă decizia acestora a fost anulată de un tribunal administrativ în numele libertăţii de exprimare.

O manifestaţie de protest împotriva concertului de duminică de la Frankfurt este prevăzută la apelul comunităţii evreieşti locale şi al Verzilor.

Articole similare

Nicki Minaj anunță un nou album și un nou turneu

Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...


Top citite
Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Imagine de Orna de la Pixabay

Inteligența artificială i-a spus unui student să moară! Ce s-a întâmplat cu adevărat

Captura Youtube

Dezvăluiri emoționante despre Whitney Houston: Generozitatea incredibilă și lupta cu faima

Sursa: Diddy, Facebook

Sean 'Diddy' Combs propune arest la domiciliu în apartamentul său din New York

Captura Youtube

Jason Momoa a vorbit despre dragostea sa pentru Barbra Streisand: Crăciunul nu începe fără ea

Captura Facebook

Linkin Park lansează al patrulea LP de top „From Zero to Number 1!"



Cele mai noi articole

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...

pixel