Frescă ce prezintă scene din Războiul Troian, descoperită pe șantierul arheologic din Pompei
Autor: Cristian Cîșleanu
Data publicării:
A fost descoperită o frescă care prezintă scene din Războiul Troian.

Arheologii italieni anunță că o frescă ce prezintă scene din Războiul Troian decora o sală pentru banchete descoperită pe şantierul arheologic din Pompei, aflat în apropiere de Napoli.

Eroismul este tema dominantă a frescei, fiind reprezentaţi eroii şi zeităţile protagoniste ale Războiului Troian, dar este prezentă şi tema destinului implacabil şi lupta zadarnică a oamenilor care încearcă să i se împotrivească.

Piesa are dimensiuni impozante (15 metri pe 6) și prezintă decoraţiuni rafinate pe subiecte mitologice evidenţiate pe pereţi pe fundal negru, precum şi mozaicuri, care mărturisesc stilul de viaţă luxos de care se bucurau unii dintre locuitorii oraşul antic distrus şi îngropat sub cenuşă vulcanică în anul 79, după erupţia Vezuviului.

Elena și Paris, personaje prezentate

Printre personajele reprezentate în frescă se numără Elena şi Paris, prinţul troian care s-a îndrăgostit de frumoasa soţie a regelui Spartei, Menelaus, şi a răpit-o, declanşând Războiul Troian.

Reprezentată este şi Cassandra, sora lui Paris, precum şi zeul Apollo, de la care a primit darul de a vedea viitorul, chiar dacă previziunile ei nu vor fi niciodată crezute, inclusiv de familia ei. Ea şi-a avertizat compatrioţii în zadar să nu introducă în cetate calul gigantic lăsat de greci la porţile cetăţii pentru că acest "dar" avea să ducă la căderea Troiei.

”Prezenţa frecventă a figurilor mitologice pe fresce în sălile de recepţie ale caselor romane avea tocmai funcţia socială de a distra oaspeţii şi de a le oferi subiecte de conversaţie şi reflecţie asupra sensului existenţei”, conform arheologilor de la Pompei.

Pereți vopsiți în negru

Un detaliu practic şi fascinant era faptul că pereţii erau vopsiţi în negru pentru a nu se vedea urme de fum de la făclii şi opaiţe.

În această sală ”se întâlneau pentru banchete după apus, iar lumina pâlpâitoare a opaiţelor dădea impresia că imaginile pictate prind viaţă, mai ales după câteva pahare de vin bun”, a remarcat poetic directorul şantierului arheologic Pompeii, italiano-germanul Gabriel Zuchtriegel.

Cenuşa vulcanică aruncată în urmă cu 2.000 de ani de Vezuviu s-a sedimentat pe majoritatea caselor din Pompei, ceea ce a permis păstrarea lor aproape complet, la fel ca şi multe dintre cadavrele celor aproximativ 3.000 de oameni ucişi de catastrofă.

Pompeii, al doilea cel mai vizitat sit turistic din Italia după Colosseum-ul din Roma, se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 22 de hectare, dintre care o treime este încă îngropată sub cenuşă. Situl este înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO, informează agenția AFP, citată de Agerpres.

Articole similare

Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

Captura Facebook

Află când se difuzează "Singur Acasă"



Cele mai noi articole

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

În noile sale memorii, Cher: The Memoir, Part One,...

pixel