Gabriela Firea, atac la adresa lui Nicușor Dan: Ca primar, trebuie să faci ceva concret, nu doar să te plimbi cu bicicleta
Autor: Ema Apostu
Data publicării:
Gabriela Firea a lansat un nou atac la adresa primarului Capitalei Nicușor Dan.

"Ca primar, trebuie să faci ceva concret pentru bicicliști, nu doar să te plimbi cu bicicleta. Astăzi, 3 iunie, este Ziua Mondială a Bicicletei. Cât am fost primar general, am făcut demersuri concrete pentru a avea și în București o rețea de piste pentru bicicliști, așa cum vedem în alte capitale europene.

Am obținut 10 milioane de euro, de la Ministerul Mediului, pentru amenajarea a peste 48 de kilometri de piste, atât de necesare pentru transportul alternativ și pentru reducerea poluării. Am preluat proiectele de la zero, cu specialiștii din primărie am realizat documentațiile și ne-am apucat de treabă.

În 2020, când am terminat mandatul, erau finalizate traseele Piața Victoriei – Pipera, Piața Națiunilor Unite – Grozăvești, Bd. Regina Elisabeta – Piața Eroilor și ultima bucată din pista de pe Calea Victoriei. Lucrările urmau să înceapă la traseul Națiunile Unite – Piața Alba Iulia – Bd. Basarabia, iar pentru cea mai lungă pistă, de la Piața Victoriei la Mihai Bravu, era emisă și autorizația de construire.

"Bucurestiul nu are primar!"

Evident că s-a căutat mereu nodul din papură: că pistele sunt pe trotuar și nu pe carosabil, că pistele trec prin terasele amenajate ilegal pe trotuare și sunt un pericol, că sunt colorate în roșu și nu în verde etc. Nici nu a contat pentru "propagandă" că proiectele aveau cel mai important aviz, al Poliției Rutiere, pe lângă toate celelalte documente. De continuarea lucrărilor, e inutil să mai vorbesc!

Știe toată lumea că de un an și jumătate nu mișcă nimic în București. Practic, Bucureștiul nu are primar!  A trecut o lună de când Nicușor Dan a anunțat continuarea traseelor moștenite, dar lucrările nu au început!

Am mai făcut un lucru în mandatul de primar general de care nu-mi pare rău: am ajutat bucureștenii să-și cumpere biciclete. Prin votul consilierilor general, au fost acordate 30.000 de vouchere în valoare de 500 de lei pentru biciclete noi.ua Mondială a Bicicletei", a scris Gabriela Firea pe Facebook.

"Marile lui realizări sunt lucrările muncite de alții"

Recent, aceasta i-a atras atenția lui Nicușor Dan, după ce primarul Capitalei s-a lăudat cu parcarea dată recent în folosință.

”Marile realizări ale lui Nicușor Dan: lucrările muncite de alții. Parcarea de la Cora-Pantelimon este un vis devenit realitate, dar care nu se datorează actualei conduceri a Capitalei! Echipa Firea cu munca, echipa Nicușor cu laudele! În 2016, acolo era o groapă. Patru ani mai târziu, în 2020, parcarea era aproape gata, din truda echipei mele. Lui Nicușor Dan i-a luat un an și jumătate să termine și să-i facă recepția!

Parcarea nu este a primarilor, ci a bucureștenilor care merită explicații despre ce s-a întâmplat, în ultimul an și jumătate. Mai bine de șase luni a durat recepția, iar asta este inadmisibil. Sunt sigură că tot eu sunt vinovată", scria Gabriela Firea pe Facebook.

"Nu vreau plăcuță "Construită de Firea, finalizată de Dan"

Nu vreau plăcuță “Construită de Firea, finalizată de Dan”, ca la podul Basarab, dar un an și jumătate, bucureștenii au auzit numai “Firea e de vină”. E bine să se știe, totuși, cât au muncit unii și cât au stat alții.

În 2016, la intersecția Șoselei Pantelimon cu Șoseaua Vergului am găsit o groapă. Nu era începută nici o lucrare, iar planurile existente nu prea se puteau pune în practică. Împreună cu specialiști în infrastructură și investiții, am reanalizat proiectul și ne-am apucat de treabă.

Prin acest obiectiv de investiții se reconfigurează, practic, toată zona. Nu am construit doar o simplă parcare etajată, ci un nod de transport, cu tramvaie, autobuze și peroane pentru microbuze private. De asemenea, este pregătit terenul și pentru viitoarea stație de metrou din zonă.

Sunt 500 de locuri disponibile pentru șoferii care parchează aici și de acolo își continuă drumul în oraș cu transportul în comun”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

"

Articole similare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la europarlamentare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la...


Top citite
Rusia va transforma fosta uzină Toyota de lângă Sankt Petersburg într-un centru de producție de limuzine

Rusia va transforma fosta uzină Toyota de lângă Sankt Petersburg într-un centru de producție de limuzine

Tyla debutează fulminant la Met Gala 2024 într-o rochie sculptată din nisip

Ariana Grande / Sursa: flickr.com

Ariana Grande a oferit o reprezentație surpriză la Gala Met 2024

Captura Instagram

Ținuta lui Kim Kardashian de la MetGala a stârnit controverse

Sursa: captură Youtube SharpTone Records

Piesa zilei: Unfamiliar | Currents

Eurovision

Concurenta Israelului la Eurovision, Eden Golan, speră să ''unească prin muzică''


DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Estonia introduce votul prin telefonul mobil

Cetăţenii Estoniei vor putea pe viitor să-şi exprime...

Tina Knowles dezvăluie că gemenii lui Beyonce sunt uimitori

Tina Knowles a vorbit despre nepoții ei gemeni, Rumi și...

Shakira a vorbit despre filmul Barbie: Fiii mei l-au urât

Vedeta columbiană de muzică pop și mamă a doi băieți nu...

Keith Richards nu mai ascultă muzică rock de zeci de ani

Keith Richards nu este un adept al rockului.

pixel