Donald Trump a împlinit 78 de ani. Mesajul lui Biden: „Vârsta e doar un număr
Vineri, Donald Trump a împlinit...
Administrația Biden negociază cu țări din întreaga lume în vederea aprovizionării cu gaze a țărilor europene în cazul agresiunii ruse.
Administrația de la Casa Albă, condusă de Amos Hochstein, consilier al Departamentului de Stat pentru Securitate Energetică, face astfel de solicitări consumatorilor de gaz din întreaga lume.
Acestea includ discuții cu China (cel mai mare cumpărător de LNG din lume), oficiali din Japonia, Coreea de Sud și India.
Spre deosebire de petrol, piața mondială de gaze nu are o cantitate importantă de capacități neutilizate, iar producția nu poate fi crescută pe termen scurt. Prin urmare, Statele Unite solicită țărilor importatoare de gaze să redirecționeze contractele existente către Europa, dacă va fi necesar necesar.
Pe de altă parte, Casa Albă a cerut producătorilor de gaze, inclusiv Qatar, Nigeria, Egipt, Libia și companiile care operează în Algeria, să mărească producția în cazul în care evenimentele din estul Europei se precipită.
Oficialii europeni iau și ei în considerare toate opțiunile, inclusiv eșecul mijloacelor diplomatice
Astfel, Uniunea Europeană se pregătește pentru o posibilă reducere sau suspendare a livrărilor de gaze din Rusia dacă diplomația eșuează și situația din jurul Ucrainei explodează.
”Suntem pregătiți pentru eșecul diplomației și luăm în considerare toate opțiunile. Aceasta include creșterea rezilienței noastre, în special prin colaborarea cu parteneri precum Statele Unite, Qatarul și Azerbaidjanul cu privire la aprovizionarea cu gaze, în eventualitatea în care Rusia decide să taie sau să suspende livrările de gaz”, a spus Borrell.
Vineri, Donald Trump a împlinit...
Dwayne "The Rock" Johnson se...
Vicepreşedintele Consiliului...
Traian Băsescu a spus dacă va candida la...
Pompierii giurgiuveni...
A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...
Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani.