Germania se pregătește de SCENARIUL negativ. ”Avertizare timpurie” în privința întreruperii aprovizionării cu gaze
Autor: Ciprian Dumitrache
Data publicării:
Germania avertizează populația și companiile cu privire la o posibilăă întrerupere a aprovizionării cu gaze.

Urmare cererii Rusiei către țările „neprietenoase” de a primi plata gazelor doar în ruble și a refuzului statelor UE de a face plățile în altă monedă decât cea din contract, s-a creat o situație neclară la nivelul aprovizionării  cu gaze din Rusia.

Miercuri, ministrul german al economiei, Robert Habeck, a îndemnat consumatorii și companiile să reducă consumul în așteptarea unor posibile penurii, scrie BBC.

Dependența Berlinului de gazul și petrolul rusesc este ridicată, Germania primind din Rusia aproximativ jumătate din necesarul de gaz și o treime din petrol.

Cancelarul Olaf Scholz s-a angajat să-și reducă treptat dependența de energia rusă, dar a avertizat că Germania s-ar putea confrunta cu o recesiune dacă livrările s-ar opri brusc.

Faza de ”avertizare timpurie” este prima măsură din cadrul Planului de urgență al Germaniei, menit să pregătească țara pentru un potențial șoc în aprovizionare.

În etapa sa finală, Planul prevede ca guvernul să treacă la raționalizarea gazelor.

Ministrul Habeck a declarat într-o conferință de presă că aprovizionarea cu gaze este stabilă pentru moment, dar a adăugat: „Cu toate acestea, trebuie să creștem măsurile de precauție pentru a fi pregătiți pentru o escaladare din partea Rusiei.

„Odată cu declararea nivelului de avertizare timpurie, s-a reunit o echipă de criză”.

Șeful autorității germane de reglementare a rețelelor Bundesnetzagentur, Klaus Mueller, a declarat într-un tweet că scopul avertismentului timpuriu este evitarea unei deteriorari a aprovizionării. El a îndemnat consumatorii și industria să se pregătească pentru „toate scenariile”.

Vladimir Putin a cerut statelor UE să plătească în ruble gazele furnizate de Rusia, într-o încercare brutală de a tempera căderea monedei naționale prin creșterea artificială a cererii de monedă. 

Există posibilitatea ca Moscova să ceară plata în ruble și pentru alte mărfuri pe care le furnizează europenilor. Vyacheslav Volodin, președintele Camerei inferioare a Parlamentului rus spunea zilele trecute că Rusia ar putea începe, de asemenea, să ceară plata în ruble pentru alte mărfuri, cum ar fi îngrășăminte, cereale, metale și lemn.

Articole similare

Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

Captura Facebook

Află când se difuzează "Singur Acasă"



Cele mai noi articole

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

În noile sale memorii, Cher: The Memoir, Part One,...

pixel