Ghidul de finanţare a Programului Casa Verde Fotovoltaice, modificat de AFM
Autor: radiodcnews Team
Data publicării:
AFM anunţă modificarea Ghidului de finanţare a Programului Casa Verde Fotovoltaice.

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) anunţă aprobarea Ordinul ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor privind modificarea Ghidului de finanţare a Programului Casa Verde Fotovoltaice, care va introduce o nouă etapă prin care instalatorii validaţi au posibilitatea să identifice solicitanţii eligibili conform documentelor depuse de aceştia în vederea constituirii unor liste centralizatoare în baza noilor reglementări menţionate în Dispoziţia preşedintelui AFM nr. 488/28.12.2021, scrie Agerpres. 

Potrivit sursei citate, transmiterea listelor centralizatoare se realizează de instalatorii validaţi în perioada 29 decembrie 2021 - 4 ianuarie 2022.

"Precizăm că după centralizarea tuturor listelor transmise de către instalatorii validaţi, AFM va publica un calendar de încărcare a documentelor în aplicaţia informatică, asigurându-se astfel un mod organizat şi eficient de utilizare a acesteia, menit să scadă riscul apariţiei unor blocaje tehnice. De asemenea, în cadrul procesului de evaluare şi potrivit prevederilor art. 22, alin. (8) din Ghidul de finanţare, valabilitatea documentelor prezentate de persoanele fizice se va raporta la data transmiterii listelor centralizatoare la AFM. Precizăm, de asemenea, că, potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, 'valabilitatea documentelor eliberate de instituţiile şi autorităţile publice, precum şi de entităţile private autorizate conform legii se menţine pe toată perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări'; efectul acestor prevederi legale este acela că, dacă un document era valabil până la data de 22 decembrie 2021, îşi păstrează valabilitatea şi după această dată, pe toată perioada stării de alertă. În acest context, documentul respectiv este considerat a fi în termen la data transmiterii listei către AFM, nefiind necesară obţinerea unuia actualizat", se arată într-un comunicat al AFM.

Modificare importantă a ghidului



O altă modificare importantă a ghidului de finanţare o reprezintă extinderea perioadei de valabilitate a extrasului de carte funciară, de la 30 la 60 de zile, astfel încât să fie eliminat riscul apariţiei situaţiei de neeligibilitate a acestui document din cauze independente de acţiunile solicitanţilor şi instalatorilor validaţi.

Deoarece extrasul de carte funciară nu intră în categoria reglementată de Legea nr. 55/2020, valabilitatea acestuia a fost prelungită la 60 de zile, calculată de la data emiterii, precizează AFM.

Potrivit noilor reglementări, înscrierea solicitanţilor în Program se va considera finalizată după îndeplinirea ambelor etape, respectiv după transmiterea la AFM a centralizatoarelor şi încărcarea documentaţiilor în aplicaţia informatică. 

Articole similare

Marius Bațu s-a stins din viață

A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...

A murit Gabriel Cotabiță

Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. 


Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Facebook

A murit Gabriel Cotabiță

Captura Instagram

Mihai Bendeac, mesaj emoționant după dispariția lui Gabriel Cotabiță: Iartă-mă. Deși e prea târziu

Captura Facebook

Marius Bațu s-a stins din viață

Captura Youtube

Românii, pregătiți pentru alegeri? Ce spun despre viitorul președinte și cei 14 candidați (VIDEO)

Papa Francisc / FOTO: https://www.facebook.com/PAPAFRANCESCOMARIOBERGOGLIO/photos

Papa Francisc spune că fondul de pensii al Vaticanului se confruntă cu un ''grav dezechilibru''



Cele mai noi articole

Marius Bațu s-a stins din viață

A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...

A murit Gabriel Cotabiță

Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. 

pixel