Globurile de Aur 2023, la cel mai scăzut nivel de audienţă din istoria evenimentului
Autor: Echipa RadioDCNews
Data publicării:
Gala de decernare a Globurilor de Aur, trofee a căror reputaţie a fost afectată în ultimii doi ani de acuzaţiile de rasism, sexism şi corupţie formulate împotriva organizatorilor evenimentului, Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA), a înregistrat cea mai scăzută audienţă odată cu revenirea sa la televiziune în 2023, potrivit datelor preliminare publicate miercuri de postul american NBC, informează AFP.

Gala din acest an a fost vizionată de 6,3 milioane de telespectatori americani marţi seară, în comparaţie cu cei 18 milioane de telespectatori care au urmărit ceremonia din 2020, înainte ca pandemia de COVID-19 şi scandalurile să afecteze reputaţia acestor premii extrem de populare, întrucât lansează sezonul marilor recompense cinematografice din Statele Unite.

Mult timp considerată gala preferată a vedetelor de la Hollywood, evenimentul din 2021 a avut loc într-un format ce a impus respectarea distanţării sociale din cauza pandemiei de coronavirus şi a fost vizionat de doar 6,9 milioane de telespectatori.

Apoi, Globurile de Aur au fost boicotate de posturile de televiziune şi de vedetele din showbiz în 2022 din cauza scandalurilor ce au vizat HFPA, organizaţia care le decernează şi care nu avea în rândurile sale niciun membru de culoare.

Noile date de audienţă din 2023 consolidează îndoielile legate de viabilitatea acestor trofee. Este vorba despre cea mai scăzută audienţă înregistrată vreodată de postul NBC pentru o gală ce a inclus prezenţa unui covor roşu: doar ediţia din 2008 a Globurilor de Aur, organizată sub forma unei simple conferinţe de presă din cauza unei greve a scenariştilor de la Hollywood, a avut o audienţă mai mică.

După boicotul din 2022, postul american NBC a acceptat să difuzeze cea ce-a 80-a ceremonie Golden Globes Awards în acest an. Însă contractul semnat cu HFPA este valabil doar pentru 2023, spre deosebire de angajamentele multianuale precedente.

Marţi seară, numeroase staruri, precum regizorii Steven Spielberg, James Cameron şi Guillermo del Toro, precum şi actorii Colin Farrell, Brad Pitt şi Michelle Yeoh au fost prezenţi la această gală.

Prezenţa lor poate fi considerată un semnal că industria de la Hollywood pare să fie dispusă să ierte erorile comise în trecut de HFPA, care a implementat apoi o serie de reforme pentru a creşte diversitatea în rândul membrilor săi cu drept de vot şi pentru a le interzice acestora să mai accepte cadouri din partea studiourilor de film şi de televiziune.

Marţi seară au existat însă şi câştigători care au strălucit prin absenţă. Desemnată cea mai bună actriţă într-un film dramatic, actriţa australiană Cate Blanchett - premiată pentru rolul jucat în filmul "Tar" - a evocat, de exemplu, existenţa altor angajamente în programul ei de lucru.

În urma acestor date slabe de audienţă, un purtător de cuvânt al postului NBC a reamintit că Globurile de Aur "erau difuzate, istoric, într-o seară de duminică", un segment mult mai favorabil pentru obţinerea unui scor bun de audienţă.

În acest an, NBC a deplasat ceremonia într-o seară de marţi, pentru a evita ca gala Globurilor de Aur să fie afectată de concurenţa meciurilor disputate în campionatul naţional de fotbal american (NFL).

Audienţele marilor gale din industria de divertisment americană sunt în scădere de mai mulţi ani, mai ales din cauza faptului că tinerii petrec mai mult timp pe reţelele de socializare şi pe platformele de streaming decât în faţa televizoarelor.

Cu toate acestea, gala premiilor Oscar a înregistrat o creştere a audienţei sale în 2022 după declanşarea pandemiei de COVID-19, înregistrând 16 milioane de telespectatori, în comparaţie cu cei 10 milioane de telespectatori care au urmărit evenimentul din 2021.

Articole similare

Echilibrul dintre viața profesională și personală

Cu toate cerințele și responsabilitățile zilnice, poate...

Pe insula Capri, italienii nu mai au loc de turişti

Până la 16.000 de turişti ajung zilnic pe insula Capri...

Jon Bon Jovi „nu a fost impresionat” de Livin' On a Prayer

Jon Bon Jovi „nu a fost atât de impresionat” de „Livin'...


Top citite
Fotografie de la PhotoMIX Company/Pexels

Activitățile de lucru cu publicul suspendate între 1 și 6 mai, anunță MAI

Fotografie de la Pixabay

Pe insula Capri, italienii nu mai au loc de turişti

Britney Spears sărbătorește sfârșitul luptelor juridice cu tatăl ei/Facebook

Britney Spears sărbătorește sfârșitul luptelor juridice cu tatăl ei

Jon Bon Jovi „nu a fost impresionat” de Livin' On a Prayer / Bon Jovi

Jon Bon Jovi „nu a fost impresionat” de Livin' On a Prayer

Elon Musk - Foto: Agerpres

Elon Musk, CEO-ul Tesla, dă startul unei călătorii surpriză la Beijing, potrivit unor surse

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Rugăciune pentru Săptămâna Patimilor Domnului


DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Echilibrul dintre viața profesională și personală

Cu toate cerințele și responsabilitățile zilnice, poate...

Rugăciune pentru Săptămâna Patimilor Domnului

Această rugăciune poate fi rostită în Săptămâna...

pixel