Grațiela Duban, secretul căsniciei cu Andrei Duban: „Ne-a unit lucrul acesta”
Autor: Andreea Cercel
Data publicării:
Grațiela Duban a vorbit despre principiile de bază după care ar trebui să funcționeze orice relație.

Grațiela Duban și Andrei Duban formează unul dintre cele mai solide și frumoase cupluri din lumea mondenă. Numără astăzi 12 ani de căsnicie, 14 de relație, iar dragostea dintre ei pare că este la fel de aprinsă ca în prima zi. Cu toate că aceasta a găsit și găsește în continuare tot ce își dorește în partenerul ei de viață, vedeta este speriată de tot ce se întâmplă în jurul ei, când foarte multe cupluri aleg să de despartă.

„Mă sperie ce se întâmplă în jurul nostru, pentru că sunt mulți apropiați, cunoștințe de-ale noastre care traversează o perioadă grea. Și la noi sunt momente mai puțin frumoase, dar noi ne-am educat împreună. Ce ne-a unit pe noi foarte tare este faptul că ne lega același lucru: familia, pentru că el ajunsese să  aibă o vârstă și își dorea să fie la casa lui, iar eu pentru că familia este baza mea psihică, dacă ai familie, poți construi orice. Pentru că ne-a unit lucrul acesta, noi am încercat de la început să comunicăm foarte bine și eu zic că longevitatea relației noastre se datorează comunicării, deși am trecut și prin momente mai puțin plăcute. Încercăm să le rezolvăm prin comunicare, se poate rezolva totul.”, a declarat Grațiela Duban, în cadrul emisiunii Oracolul Vedetelor, de la Spectacola și DC News.

De ce crede Grațiela Duban că divorțează oamenii

Chiar dacă în fiecare relație există certuri, Grațiela Duban consideră că oamenii renunță prea ușor la ideea de cuplu. Vedeta spune că răbdarea și comunicarea sunt două dintre cuvintele cheie care caracterizează relația cu soțul ei.

„Eu cred, în primul rând, că oamenii renunță la luptă. Poate odată cu trecerea timpului sentimentele se transformă, ca să nu zic că dispar, nu mai ai cum să ai aceiași fluturași în stomac, ca în primele luni, asta e clar, dar trebuie să ai răbdare și să vezi dacă mai poți salva relația. Eu apreciez la soțul meu bunătatea. E un om atât de bun, care mă iubește atât de mult, încât nu știu dacă pe lumea asta mai poate exista un bărbat care să mă iubească la fel și eu nu aș vrea vreodată să-i creez lui vreo durere sufletească. Prefer să stau să sufăr eu, decât să-i creez lui vreo suferință. Pe noi nu ne-a interesat ce zice lumea, important e ce ne-am dorit să clădim.”, a mai declarat ea.

Apropiați de-ai vedetei, în prag de despărțire

Vedeta a oferit chiar și un exemplu din viața personală, unde doi prieteni sunt pregătiți să pună punct relației.

„Ziceai de cupluri, că se despart. Nu voi da nume, dar apropiați de-ai mei, care din păcate urmează să de despartă, fac asta, după părerea mea, pentru că nu au avut o comunicare. Au avut o problemă, nu au vorbit despre asta, au trecut peste, dar nu se trece niciodată peste, undeva acolo rămâne. În momentul în care se greșește a doua oară, reînvie și greșeala. Eu cred foarte mult în ideea de a-ți cere scuze și de a spune că ai greșit. ”, a mai declarat Grațiela Duban.

Articole similare

Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner



Cele mai noi articole
pixel