Herjeu: Se elucidează misterul facturii uriașe primite de Mihai Șora. Aceeași situație și la Marius Manole
Autor: Alexandru Negrici
Data publicării:
Jurnalistul Radu Herjeu a realizat un comentariu, pe Facebook, referitor la subiectul facturii uriașe la energie primită de Mihai Șora.

„Și iată cum se elucidează și misterul facturii uriașe primite de Mihai Șora, deși n-are televizor, aer condiționat, iar frigiderul e unul scund, cel mai scund, cât să ajungă pentru două persoane. Timp de doi ani, domnia sa a plătit doar consumul estimat, nu a dat niciodată indexul, iar acesta nu a putut fi citit, pentru că lucrătorii Enel nu au putut intra în casă.

Așadar, vin cam 270 de lei pe lună. Ceea ce, oricum, e enorm. Eu n-am plătit mai mult de 130 de lei pe lună în acești doi ani, și am și televizor, și frigider înalt, și aer condiționat.

Oricum ar fi, sper că prietenii haștagiști/sălvătoriști ai domnului Șora au sărit să-l liniștească și să-i explice ce mană cerească a fost, totuși, liberalizarea tarifelor la energie. Dă dreapta! PS. Aceeași situație și la Marius Manole. Sunt sigur că ei au înțeles perfect cum e cu mersul societății, justiție independentă, penalii etc, doar cu un banal index și o amărâtă de regularizare, nu!”, a scris Radu Herjeu.

Articole similare

Ce NU trebuie să faci în noaptea de Înviere

În noaptea de Înviere, există unele lucruri pe care...

Tradiții și obiceiuri în noaptea de Înviere

În noaptea de Înviere, ortodocșii practică o serie de...

Cher dezvăluie de ce se întâlnește cu bărbați mai tineri

Cher a explicat motivul pentru care se întâlnește cu...


Top citite
Sursa: Freepik

Programul special de Paște al mall-urilor și magazinelor din București

Sursa: Freepik

Dincolo de Club 27: Cum mor cântăreții, în funcție de genul muzical

Captura Facebook

Britney Spears susține că paramedicii au venit „ilegal” după incidentul de la Chateau Marmont

Selena Gomez s-a simțit „puternică” după ce a dezactivat comentariile de pe Instagram

Selena Gomez s-a simțit „puternică” după ce a dezactivat comentariile de pe Instagram

Sursa: Freepik

Eurovision 2024: Finala grandioasă de la Malmö. Totul despre concurs

Sursa: Freepik

Piesa zilei: Shout 2000 | Disturbed


DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Piesa zilei: Wrong Side of Heaven | Five Finger Death Punch

Ce piesă o să asculți pe repeat astăzi? Dacă nu te-ai...

Ce NU trebuie să faci în noaptea de Înviere

În noaptea de Înviere, există unele lucruri pe care...

Tradiții și obiceiuri în noaptea de Înviere

În noaptea de Înviere, ortodocșii practică o serie de...

pixel