Gheboasa lansează a doua manea în sprijinul lui Ciucă și PNL. Versuri: Domnul generalul Ciucă pe timp de război/A mers înainte, n-a făcut pași înapoi
Mai multe oraşe chineze au anulat focurile de artificii şi o serie de festivităţi importante, inclusiv la Beijing, Nanjing şi Wuhan, oraşul în care noul coronavirus a fost detectat pentru prima dată la sfârşitul anului 2019, scrie Agerpres.
Din cauza celei mai mari rate de infectare din China din ultimele 21 de luni, oraşul Xi'an, capitala provinciei Shaanxi din nord-vestul ţării, se află în prezent într-un lockdown total, iar cei 13 milioane de rezidenţi ai săi nu au voie să îşi părăsească locuinţele.
Deşi cifrele aferente infectărilor cu noul coronavirus sunt foarte mici în comparaţie cu nivelurile raportate pe plan internaţional, cu un total de 166 de infectări confirmate în ultimele 24 de ore, Guvernul chinez îşi continuă politica de "toleranţă zero" faţă de COVID-19.
Revelionul în stil occidental, care este marcat în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, nu este o sărbătoare importantă pentru chinezi.
Potrivit tradiţionalului calendar lunar, Anul Nou Chinezesc va fi sărbătorit abia în luna februarie. Atunci, autorităţile din această ţară se aşteaptă la un val important de călătorii, întrucât sute de milioane de chinezi se vor deplasa în întreaga ţară pentru a-şi vizita familiile.
Totuşi, pentru 2022 sunt prognozate restricţii importante de călătorie din cauza situaţiei tensionate cauzate de pandemia de coronavirus.
A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...
Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani.
Regele Frederik și Regina Mary...
A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...
Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani.