Incendiile de vegetaţie în Europa în 2023, printre cele mai grave din acest secol, spune un raport
Autor: Echipa RadioDCNews
Data publicării:
Sezonul incendiilor de vegetaţie din 2023 a fost unul dintre cele mai grave din acest secol, potrivit unui raport publicat miercuri de Comisia Europeană, informează Reuters.

Anul trecut, peste o jumătate de milion (504.002) de hectare, o suprafaţă de două ori mai mare ca Luxemburgul, au fost mistuite de flăcări, potrivit unui raport asupra Incendiilor forestiere în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord în 2023, alcătuit de Centrul comun de cercetare al Comisiei Europene.

Cei mai dificili ani din acest secol din punctul de vedere al suprafeţei arse cartografiate de Sistemul de informaţii pentru incendiile forestiere (EFFIS) au fost 2017 (988.427 hectare), 2022 (837.212 hectare) şi 2007 (588.388 hectare).

Potrivit raportului, incendiile s-au intensificat în timpul verii 2023, când a fost afectată în principal regiunea mediteraneeană, iar în Grecia (în apropierea oraşului Alexandroupoli) a fost înregistrat cel mai mare incendiu produs în Europa din anii 1980.

Schimbările climatice cresc frecvenţă incendiilor de vegetaţie, care afectează zone ce nu erau considerate în trecut predispuse la incendii, se mai spune în raport. Situaţia s-ar putea agrava, potrivit raportului pentru evaluarea riscului climatic în Europa, publicat în martie.

Datele preliminare pentru primele trei luni din 2024 arată aproape dublarea numărului mediu al incendiilor, deşi acestea nu au avut un impact major în ceea ce priveşte suprafeţele pârjolite.

Potrivit raportului, incendiile de vegetaţie au produs circa 20 de megatone de emisii CO2, echivalentul a aproape o treime din cantitatea totală de emisii produse de aviaţia internaţională în Uniunea Europeană pe durata unui an.

Raportul final pentru 2023, care va conţine şi contribuţii naţionale, urmează să fie publicat în toamnă. 

Articole similare

Marius Bațu s-a stins din viață

A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...

A murit Gabriel Cotabiță

Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. 


Top citite
Captura Instagram

Mihai Bendeac, mesaj emoționant după dispariția lui Gabriel Cotabiță: Iartă-mă. Deși e prea târziu

Captura Facebook

A murit Gabriel Cotabiță

Captura Facebook

Marius Bațu s-a stins din viață

Captura Youtube

Gheboasa lansează a doua manea în sprijinul lui Ciucă și PNL. Versuri: Domnul generalul Ciucă pe timp de război/A mers înainte, n-a făcut pași înapoi

”De ce mă expui acum?”. Fiica lui Marcel Pavel nu a vrut să apară în concertul de Crăciun

Sursa foto: Facebook

Eleganță regală: Regele Frederik și Regina Mary își dezvăluie noile portrete oficiale



Cele mai noi articole

Marius Bațu s-a stins din viață

A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...

A murit Gabriel Cotabiță

Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. 

pixel