Închisoare pentru cei care ARD sau ÎNGROAPĂ deșeuri. Ce se întâmplă cu grătarul ”la iarbă verde”
Autor: Ciprian Dumitrache
Data actualizării:
Data publicării:
Arderea sau îngroparea deșeurilor va fi pedepsită cu închisoarea de la 3 la 5 ani.

Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care prevede pedepse cu închisoarea pentru cei care incendiază sau îngroapă deșeuri. Prevederile Ordonanței se vor aplica imediat după publicarea în Monitorul Oficial.

”Pentru aceste fapte să fie o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 5 ani. Am susținut de fiecare dată necesitatea înăspririi pedepselor în gestionarea nelegală a deșeurilor”, a declarat Tanczos Barna, ministrul Mediului.

Abandonarea deșeurilor - amenzi usturătoare

Ministrul a explicat că persoanele fizice vor fi amendate cu cel puțin 10 mii de lei, în timp ce firmele vor plăti minim 50 de mii de lei.

„În același timp, pentru abandonarea deșeurilor am venit cu o clarificare a definiției și am majorat amenzile. Amenda pentru persoană fizică începe de la 10.000 de lei până la 20.000, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 la 70.000 de lei”, a spus ministrul Mediului.

În ceea ce privește arderea miriștilor, ministrul a anunțat că amenzile pentru persoanele fizice vor fi cuprinse între 7.000 și 15.000 de lei, iar pentru persoanele juridice între 50.000 și 100.000 de lei, scrie mediafax.

Ce se întâmplă cu grătarele

Ministrul a fost întrebat, miercuri, dacă noile amenzi pentru incendieri includ grătarele. „Este o abordare și interpretare total inexactă. Nu comentez prostii”, a răspuns ministrul.

Jurnaliștii i-au cerut lui Tanczos Barna lămuriri cu privire la incendierea deșeurilor, în condițiile în care în textul legii se vorbește despre incendierea „oricărui tip de deșeuri” și există deja reacții în spațiul public potrivit cărora dacă un om face un grătar sau mâncare la ceaun în curte ar putea să fie amendat.

„Nu aș vrea să folosesc cuvinte dure, este o abordare și interpretare total inexactă. Orice obiect trebuie reglementat pentru că poate spune oricine, dând foc la 3 cauciucuri, că nu sunt deșeuri, sunt cauciucurile personale, tocmai a vrut să le folosească pentru mașină, dar nu sunt deșeuri, sunt obiectele. Deci poate să spună oricine că obiectele incendiate nu sunt deșeuri din punctul lui de vedere”, a răspuns ministrul.

Articole similare

Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Youtube

Românii, pregătiți pentru alegeri? Ce spun despre viitorul președinte și cei 14 candidați (VIDEO)

Papa Francisc / FOTO: https://www.facebook.com/PAPAFRANCESCOMARIOBERGOGLIO/photos

Papa Francisc spune că fondul de pensii al Vaticanului se confruntă cu un ''grav dezechilibru''

Captura Youtube

Bruno Mars şi Rosé interpretează pentru prima dată hitul lor viral ''APT.''

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari



Cele mai noi articole
pixel