Conducea drogat și nu avea nici permis. Polițiștii au oprit mașina care circula fără a avea aprinse luminile
Autor: Ciprian Dumitrache
Data actualizării:
Data publicării:
Tot mai mulți șoferi, prinși drogați la volan.

Doi bărbaţi din judeţele Galaţi şi Vaslui, dintre care unul fără permis, s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistaţi la volan sub influenţa substanţelor psihoactive, informează, luni, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi.

Potrivit sursei citate, poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene au depistat în trafic, pe DE 581, un autoturism înregistrat de aparatul radar circulând cu 72 km/h în comuna Gohor şi fără a avea aprinse luminile de întâlnire.

La volanul autoturismului, poliţiştii au identificat un tânăr, de 22 de ani, din judeţul Vaslui, care avea un comportament incoerent. Ca urmare, poliţiştii l-au testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv pentru cannabis.

Într-un alt caz, poliţiştii Secţiei 5 au observat, pe strada Tecuci, din municipiul Galaţi, un autoturism al cărui conducător auto, la vederea acestora, a încercat să îi evite. Poliţiştii au oprit autoturismul şi la volan au identificat un tânăr, de 21 de ani, din municipiul Galaţi, despre care au constatat că nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, apoi cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cannabis. Cei doi au fost conduşi la spital, în scopul prelevării de mostre biologice.

Poliţiştii au întocmit dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, iar tânărul din Galaţi este cercetat şi pentru conducere fără permis. 

Educație rutieră

Titi Aur este de părere că una din cauze este educația rutieră, care trebuie făcută pe mai multe paliere: acasă, în școală sau la școala de șoferi.

”Vorbim de mai multe lucruri aici. Vorbim de cei 7 ani de acasă, vorbim de educația din școală; și aici mă refer la ce înseamnă educație rutieră, cum să circulăm civilizat și în siguranță pe stradă. Vorbim de școala de șoferi și vorbim de alte forme de pregătire, după. Toate acestea, pentru a face ca cei care participă la trafic, șoferi, pietoni, bicicliști, motocicliști, să înțeleagă la ce riscuri se expun atunci când sunt pe stradă”, este de părere expertul.

Expertul în conducere defensivă remarcă și pasivitatea autorităților raportat la amploarea tragediilor de pe șosele.

”Suntem țara cu cei mai mulți morți pe șosele. Din păcate autoritățile se mișcă greu, sunt imune la acest capitol. Fiecare mai trage de timp. De ce? Fiindcă ne-am obișnuit așa. Ce dacă avem 5 morți, 25 de răniți grav și 70-80 de răniți ușor, în fiecare zi? Dacă ar fi în alt domeniu atât de mult sânge, ar fi alarmă națională! Dacă ar muri 5 oameni într-un accident de muncă, toate emisiunile ar începe cu acea știre și, începând de la președinte și premier, până la autoritățile locale, toți ar declara că se vor lua măsuri, se va face...La capitolul sânge pe șosea, nu mai contează, ne-am obișnuit!”, conchide Titi Aur.

Articole similare

Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Youtube

Românii, pregătiți pentru alegeri? Ce spun despre viitorul președinte și cei 14 candidați (VIDEO)

Papa Francisc / FOTO: https://www.facebook.com/PAPAFRANCESCOMARIOBERGOGLIO/photos

Papa Francisc spune că fondul de pensii al Vaticanului se confruntă cu un ''grav dezechilibru''

Captura Youtube

Bruno Mars şi Rosé interpretează pentru prima dată hitul lor viral ''APT.''

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari



Cele mai noi articole
pixel