Infern pe insula spaniolă La Palma. Peste 4.500 de hectare au ars
Autor: radiodcnews Team
Data publicării:
Sute de pompieri se luptă cu flăcările. 

Peste 4.500 de hectare au ars sâmbătă în câteva ore pe insula spaniolă La Palma din Insulele Canare (sud-vest), provocând evacuarea a 2.500 de locuitori, au anunţat autorităţile regionale, notează AFP.

"Focul a avansat foarte repede. Vântul, clima, valul de căldură cu care ne-am confruntat, toate elementele s-au suprapus în pădure şi vorbim de 4.500 de hectare afectate", a declarat preşedintele guvernului regional al Insulelor Canare, Fernando Clavijo.

"Este un incendiu care a căpătat amploare într-un timp foarte scurt", a adăugat ministrul turismului, Hector Gomez, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă.

Preşedintele consiliului din La Palma, Sergio Rodrrguez, a îndemnat locuitorii să respecte indicaţiile salvatorilor. "Când ne cer să ne părăsim casele, trebuie să o facem, deoarece asta ne permite să acţionăm mai bine", a spus el.

"Incendiul a izbucnit la primele ore ale dimineţii la Puntagorda şi suprafaţa afectată depăşeşte deja 2.000 de hectare", a declarat anterior guvernul Insulelor Canare într-un comunicat.

Focul "a ajuns la Tijarafe, unde locuitorii au fost evacuaţi", a adăugat guvernul referindu-se la această localitate cu 2.500 de locuitori. "Nu s-au înregistrat răniţi", a precizat textul.

Aproximativ 300 de pompieri se luptă cu incendiile cu sprijinul a zece vehicule aeriene, în aşteptarea sosirii pe insulă a două hidroavioane.

Persoanele evacuate au fost găzduite la Tazacorte, pe coasta de vest a insulei, a subliniat Crucea Roşie.

Acest incendiu are loc pe insula La Palma dupa erupţia unui vulcan, din septembrie până în decembrie 2021, tot în vestul insulei, dar mai spre nord.

În 2022, aproape 500 de incendii au distrus peste 300.000 de hectare în Spania, un record în Europa, potrivit Sistemului european de informare asupra incendiilor forestiere (Effis).

Şi aproximativ 66.000 de hectare au ars deja de la începutul anului 2023, ceea ce se la fel anunţă la fel de riscant pentru aceasta ţară puternic afectată de schimbările climatice.

Primăvara a fost cea mai caldă înregistrată şi a doua cea mai uscată, potrivit agenţiei spaniole de meteorologie. 

Articole similare

Selena Gomez este oficial miliardară

Valoarea netă a Selenei Gomez a depășit 1 miliard de...

Concertele din acest WEEKEND de la RADIODCNEWS

Vă invităm să ascultați cele mai electrizante și...


Top citite
FOTO: Agerpres

Filmul atât de lung încât spectatorii au primit o pauză de 15 minute la premieră

Selena Gomez este oficial miliardară

Selena Gomez este oficial miliardară

Captura Instagram

Michele Morrone a scris un story în limba română: Fac un apel la televiziuni

Sursa - Pexels

Clătite proteice fără făină – micul dejun perfect pentru un boost de energie

Nicușor Dan

Capitala sărbătorește 565 de ani. Nicușor Dan: Va avea loc cel mai mare eveniment de video mapping din lume

FOTO: Pexels

Mierea românească de salcâm, vedeta Festivalului European BIO și al Tradițiilor Locale


DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Selena Gomez este oficial miliardară

Valoarea netă a Selenei Gomez a depășit 1 miliard de...

Concertele din acest WEEKEND de la RADIODCNEWS

Vă invităm să ascultați cele mai electrizante și...

pixel