Inteligența artificială i-a spus unui student să moară! Ce s-a întâmplat cu adevărat
Un student la o universitate...
Noua companie, numită Eutelsat Group, îşi va păstra sediul central în Franţa şi va continua să fie cotată la Bursa de Valori din Paris.
Această operaţiune consolidează pivotul Eutelsat spre telecomunicaţii, în timp ce piaţa de conectivitate spaţială de mare viteză pe orbită joasă, în special utilă pentru deservirea regiunilor izolate, lipsite de fibră optică, este estimată la 16 miliarde de dolari în 2030.
Grupul Eutelsat, la rândul său, ar urma să genereze o cifră de afaceri de "aproximativ două miliarde de euro în 2027", potrivit unui comunicat.
Sectorul a înregistrat deja apariţia unor actori importanţi, precum constelaţia Amazon sau mastodontul Starlink condus de Elon Musk, care a luat un avans impunându-se ca unul dintre principalii furnizori mondiali de internet prin satelit, cu peste două milioane de clienţi.
Starlink a plasat deja pe orbită aproape 3.600 de sateliţi şi a fost autorizat să desfăşoare 7.500 din cei 30.000 de sateliţi de a doua generaţie din constelaţia sa. Jeff Bezos, fondatorul Amazon, intenţionează să desfăşoare peste 3.200 de sateliţi pentru constelaţia sa Kuiper.
În spatele acestor proiecte americane, China mizează pe constelaţia sa Guowang de 13.000 de sateliţi, în timp ce Uniunea Europeană a oficializat la sfârşitul lunii noiembrie 2022 lansarea propriei constelaţii, Iris, menită să securizeze internetul şi comunicaţiile sale pe întreg teritoriul său începând din 2027.
Serviciile istorice de internet prin satelit trec prin dispozitive aflate pe orbita geostaţionară, la o altitudine de peste 35.000 km. Dar distanţa lor înseamnă că nu pot atinge performanţele unei conexiuni de foarte mare viteză, în special din cauza întârzierii dintre comandă şi executarea cererii.
Viitorii sateliţi, precum cei deja creaţi de Starlink, operează în schimb pe orbita terestră joasă în jurul Pământului, adică la câteva sute de kilometri altitudine, şi permit comunicaţii mai rapide.
A avea acces la internet pe mare, în aer, în deşert sau în zonele de conflict este acum posibil datorită acestor noi constelaţii.
Cel mai frapant exemplu: solicitarea ministrului ucrainean al Transformării Digitale adresată lui Elon Musk de a asigura o conexiune la internet în zonele afectate de atacurile armatei ruse de la invazia lansată la sfârşitul lunii februarie 2022.
Un student la o universitate...
Papa Francisc, care a evitat în...
Linkin Park marchează o nouă...
Avocații lui Sean 'Diddy' Combs...
Papa Francisc, care a evitat în...