Iodură de potasiu. Avem 15 milioane de pastile. Cum și CÂND se distribuie populației
Autor: Ciprian Dumitrache
Data actualizării:
Data publicării:
Alexandru Rafila a spus că Antibiotice Iași a produs deja jumătate din cantitatea contractată.

Potrivit ministrului sănătății, compania Antibiotice Iași a produs deja peste 15 milioane de pastile de Iodură de potasiu, din cele 30 de milioane de pastile contractate.

Conform lui Alexandru Rafila, autoritățile caută cea mai bună soluție pentru ca aceastea să ajungă la populație.

„Antibiotice Iași a produs deja cred că peste 15 milioane de comprimate din cele peste 30 de milioane care sunt contractate. Știți bine că este o Hotărâre de Guvern care stabilește modul în care se achiziționează aceste pastile de Iodură de Potasiu. Când întreaga cantitate va fi produsă, bineînțeles și înainte se pregătește logistic acest aspect, producătorul le va transporta la sediul fiecărui DSP”, a declarat marți Alexandru Rafila.

Cum se vor distribui

Acesta a spus că „lucrul complicat va fi ca fiecare familie din România să poată să aibă acces rapid la Iodura de potasiu”.

Oficialul nu estimează că un rol important în distribuirea pastilelor l-ar putea avea medicii de familie.

„Ne gândim să vedem care e cea mai bună cale, prin intermediul Prefecturilor și Inspectoratelor pentru Situații de Urgență aceste pastile să ajungă la primării și de acolo, eventual, la medicii de familie sau o să vedem care este cea mai rapidă cale de distribuție ca ele să ajungă la beneficiar”, a adăugat ministrul Sănătății.

Acesta a reamintit că aceste pastile nu trebuie luate fără recomandarea specialiștilor.

„Nu e vorba de o medicație care se ia fără recomandare și e bine să limităm administrarea la copii, la tineri, eventual femei gravide, și să nu administrăm decât pe baza protocolului care se regăsește și la nivelul INSP cantități limitate, nu nelimitate pentru că utilizarea excesivă de iod duce la afecțiuni ale tiroidei, care pot să depășească beneficiile”, a precizat Alexandru Rafila.

Iodura de potasiu este utilizată în caz de accidente nucleare sau accidente ale reactoarelor nucleare pentru a preveni absorbţia de iod radioactiv în tiroidă.

Când și cum se administrează

Pentru cea mai bună protecţie posibilă, este necesar să luaţi comprimatele cât mai curând posibil (preferabil în termen de două ore), după anunţul că iodul radioactiv a fost eliberat.

Cu toate acestea, este încă util să luați comprimatele până la 8 ore după expunerea la iodul radioactiv.

Iodura de potasiu nu este recomandată persoanelor peste 40 de ani, acestea sunt mai puțin susceptibile să beneficieze de tratamentul cu comprimate ce conțin iod după expunerea la iod radioactiv.

Cu toate acestea, persoanele cu risc de expunere la doze mari de iod radioactiv (de exemplu, lucrători în situații de urgență implicați în operațiuni de salvare sau de curățare) sunt mai susceptibile de a beneficia de un tratament de blocare a captării iodului radioactiv la nivel tiroidian.

În cazul accidentelor reactoarelor nucleare, poate să existe o emisie de iod radioactiv. În caz de contaminare, iodul radioactiv este preluat de către tiroidă. Asimilarea de iod radioactiv în tiroidă este împiedicată de aportul de iod non-radioactiv (de exemplu, sub formă de iodură de potasiu), înainte sau în timpul contaminării.

Articole similare

Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Youtube

Românii, pregătiți pentru alegeri? Ce spun despre viitorul președinte și cei 14 candidați (VIDEO)

Papa Francisc / FOTO: https://www.facebook.com/PAPAFRANCESCOMARIOBERGOGLIO/photos

Papa Francisc spune că fondul de pensii al Vaticanului se confruntă cu un ''grav dezechilibru''

Captura Youtube

Bruno Mars şi Rosé interpretează pentru prima dată hitul lor viral ''APT.''

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari



Cele mai noi articole
pixel