Ion Iliescu a spus ce e a vorbit cu Mihail Gorbaciov în decembrie 1989
Autor: radiodcnews Team
Data publicării:
Ion Iliescu a spus ce e a vorbit cu Mihail Gorbaciov în decembrie 1989.

Ion Iliescu a spus anterior ce e a vorbit cu Mihail Gorbaciov în decembrie 1989. Discuția dintre cei doi a avut loc în urmă cu 32 de ani, în primele zile de revoluție, după căderea regimului Ceaușescu.

"Prima mea convorbire telefonică cu Gorbaciov a avut loc în ziua de 27 decembrie 1989, în timp ce eram în prima reuniune cu cei 39 membri ai CFSN, după încetarea diversiunii armate. Atunci, Gorbaciov a ținut să ne felicite pentru victoria Revoluției Române, să ne transmită un mesaj de solidaritate și să ne anunțe vizită pe care urmă să o efectueze Ministrul de Externe, Șevarnadze (care a și avut loc în luna ianuarie 1990)", relata fostul președinte Ion Iliescu în urmă cu 33 de ani.

Ulterior, Iliescu a declarat presei că Gorbaciov a trimis și un mesaj în scris, "de prietenie, de solidaritate, de sprijin" către noua conducere a României, transmite Realitatea Plus.

Ion Iliescu, prima reacție după moartea lui Gorbaciov: A fost, în gândirea sa politică, un social-democrat

Fostul preşedinte al României Ion Iliescu afirmă că Mihail Gorbaciov, ultimul lider al URSS, a fost, în gândirea sa politică, un social-democrat şi nu i se poate reproşa că nu a avut "curajul schimbării".

"Am aflat cu tristeţe vestea morţii lui Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice. Oricum ai judeca moştenirea lui, deciziile luate de URSS, sub conducerea sa, au schimbat dinamica relaţiilor internaţionale. Şi în bine, dar şi în rău. Nevoia de schimbare, în estul continentului european, era urgentă. Sistemul socialist avea nevoie de reforme de fond. Ăsta era mesajul transmis de Gorbaciov şi a fost bine receptat atât de sovietici, cât şi de partenerii din Occident. Că apoi reformele s-au rezumat la una singură, transferul proprietăţii publice în mâini private, asta este tragedia Estului fost socialist, a URSS, şi acum şi a Occidentului dezvoltat", a scris Iliescu, miercuri, pe blogul personal.

El apreciază că Gorbaciov a fost "un om al dialogului", dar personalitatea sa a fost "inevitabil controversată".

"Mulţi au spus că a început schimbarea URSS punând căruţa înaintea boilor, cu referire la accentul pus pe democraţie şi pe libertatea cuvântului. Decizia a fost, cred eu, corectă. Din păcate, nimeni nu suferă, acum, de prea multă democraţie, şi asta se simte în tot ceea ce facem. A crezut că, în relaţiile internaţionale, URSS poate pune capăt Războiului Rece. Din păcate, Războiul Rece i-a supravieţuit. Şi acum trăim partea cea mai violentă şi mai periculoasă a lui. Gorbaciov a fost, totuşi, un om al dialogului. Asta ne-a ferit de multe probleme, în faza cea mai periculoasă a schimbărilor în Europa şi în lume. Personalitatea sa a fost, inevitabil, controversată. Moştenirea lui este judecată, în fosta URSS, prin prisma dezastrului social generat de 'terapiile de şoc', aplicate după destrămarea Uniunii şi formarea CSI. Terapii de şoc de care nu e responsabil. El a fost, în gândirea sa politică, un social-democrat", spune fostul preşedinte. Vezi continuarea mesajului lui Iliescu AICI.

Articole similare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la europarlamentare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la...


Top citite
Captura Youtube

Rupert Grint, în mijlocul unui scandal uriaș. Este obligat să plătească o taxă de 1,8 milioane de lire

Helmut Duckadam a murit la vârsta de 65 de ani/Captura Youtube

Helmut Duckadam a murit la vârsta de 65 de ani

Instagram Complex

Fiul lui Eddie Murphy și fiica lui Martin Lawrence s-au logodit

Captura Instagram

Monica Gabor a apărut într-o imagine rară alături de fiica ei! Cum arată acum fosta soție a lui Irinel Columbeanu

Captura Youtube

Omagiu emoționant al fiicei lui Paul Walker, la 11 ani de la moartea sa

FOTO: Agerpres

Travis Kelce abia așteaptă ca Taylor Swift să „zguduie lumea” cu noul album



Cele mai noi articole

Andreea Bălan a spus "DA" în AVION

Andreea Bălan a fost cerută în căsătorie de Victor Cornea.

pixel