Nedreptatea lui Chiles la JO. Federația de Gimnastică a SUA vrea să meargă mai departe de TAS
La pachet cu turneul de tenis Mutua Madrid Open, Țiriac va renunța și la turneul de golf Acciona Open de España.
Tranzacția ar urma să fie finalizată în primul trimestru al anului 2022, dacă în săptămânile următoare vor fi obținute aprobările ATP și WTA, dar și a organismelor de reglementare, scrie mediafax.
Mutua Madrid Open este unul dintre cele 9 evenimente ATP Masters 1000 și 4 evenimente obligatorii WTA 1000 și devine al doile turneu de top deținut de IMG, după cel de la Miami.
„Mutua Madrid Open va fi o completare importantă a portofoliului nostru global de evenimente și la afacerea noastră din tenis, care se va mândri acum cu două dintre cele trei evenimente combinate obligatorii din ambele circuite", a declarat Sam Zussman, copreședinte al departamentului Media și Evenimente, IMG.
După achiziție, Madrid Trophy Promotion SLU (MTP), entitatea spaniolă care operează turneul, va deveni parte a IMG, iar Gerard Tsobanian, CEO-ul MTP și directorul turneului, va deveni vicepreședinte IMG pentru evenimente de tenis și va superviza, în continuare, Mutua Madrid Open, ca parte a diviziei globale de evenimente de tenis a IMG, condusă de Gavin Forbes.
De la achiziția IMG de către Endeavor în 2014, compania a dezvoltat Miami Open, făcând din el un eveniment de clasă mondială, cu cele mai bune oferte de tenis, culinare, artistice și de divertisment.
În 2019, IMG a mutat turneul la Hard Rock Stadium, casa celor de la Miami Dolphins, o destinație globală de divertisment, care primește anual peste 350.000 de fani și are una dintre cele mai mari audiențe de difuzare în afara turneelor de Grand Slam.
Dacă fotbalul se întoarce...
Anglia s-a calificat sâmbătă în...
John Cena a anunțat că WrestleMania 41 va fi ultima sa...
Billy Ray Cyrus s-a declarat...
În noile sale memorii, Cher: The Memoir, Part One,...