Iranul menţine blocajul asupra WhatsApp şi Instagram
Autor: Echipa RadioDCNews
Data publicării:
 Iranul va menţine restricţiile la accesul pe Instagram şi WhatsApp, cele mai populare platforme străine din ţară, blocate de mai multe luni din cauza mişcării de contestare, a anunţat preşedintele Ebrahim Raissi, potrivit AFP.

"Cele două platforme nu vor fi autorizate să funcţioneze decât dacă dispun de un reprezentant legal în ţară pentru a fi astfel responsabil de activităţile utilizatorilor lor", a declarat preşedintele marţi seară, la televiziune.

Autorităţile au impus restricţii drastice asupra internetului şi reţelelor de socializare, blocând în special accesul la Instagram şi WhatsApp, de la începutul manifestaţiilor care au izbucnit după moartea în detenţie a tinerei Mahsa Amini la mijlocul lunii septembrie.

Cele două platforme care aparţin Meta, compania americană a lui Mark Zuckerberg, "au fost la originea insecurităţii din ţară în timpul revoltelor recente", a explicat Raissi.

Însă, a adăugat el, "le-am spus responsabililor din ţară că perturbarea internetului provoacă nemulţumirea naţiunii".

Internauţii speră la o relaxare a restricţiilor în contextul în care numărul manifestaţiilor a scăzut în ultimele săptămâni.

Un fost purtător de cuvânt al guvernului, Ali Rabii, a avertizat la sfârşitul lunii ianuarie că activităţile a "circa trei milioane de companii şi locurile de muncă pentru 12 milioane de persoane" sunt legate de internet în Iran, devenit o ţară extrem de conectată în ultimii ani.

Instagram şi WhatsApp erau cele mai utilizate aplicaţii de la blocarea platformelor Youtube, Facebook, Telegram, Twitter şi Tiktok în ultimii ani.

Chiar înainte de mişcarea protest, accesul la internet era restricţionat: fără un program de tip VPN, majoritatea site-urilor găzduite în afara ţării sunt inaccesibile. Noile restricţii au făcut dificil accesul la VPN.

Ministrul Telecomunicaţiilor, Issa Zarepour, a explicat miercuri la televiziune că blocarea WhatsApp şi Instagram a fost aprobată de "Consiliul Suprem de Securitate Naţională în prezenţa preşedintelui, a şefului puterii judiciare şi a preşedintelui parlamentului".

Autorităţile afirmă că sute de persoane, printre care membri ai forţelor de securitate, au fost ucise în timpul protestelor, iar alte câteva mii au fost arestate.

Articole similare

Nicki Minaj anunță un nou album și un nou turneu

Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...


Top citite
Captura Youtube

Jason Momoa a vorbit despre dragostea sa pentru Barbra Streisand: Crăciunul nu începe fără ea

Captura Facebook

Zayn Malik aduce un omagiu emoționant lui Liam Payne în timpul turneului

Mariah Carey /Instagram

WHAM! și Mariah Carey sunt pregătiți să reintre în Top 10 vineri, odată cu începutul sezonului de Crăciun

Foto: Facebook Adele

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Captura Youtube

Ce s-a întâmplat cu Mary Austin, fosta logodnică a lui Freddie Mercury, după moartea artistului

Oprah. sursa foto Instagram

Marca de pantofi confortabili preferată de Oprah, are o mulțime de cizme și papuci sub 50 de dolari



Cele mai noi articole

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...

pixel