Bujar Hudhri, editorul lui Kadare de la editura Onufri din Tirana, a declarat că scriitorul a murit luni după ce a fost transportat de urgență la spital. Potrivit Reuters, scriitorul a suferit un stop cardiac.

Scriind sub umbra dictatorului albanez Enver Hoxha, Kadare a examinat societatea contemporană prin prisma alegoriei și mitului în romane precum "Generalul armatei moarte", "Asediul" și "Palatul viselor". După ce a fugit la Paris cu câteva luni înainte de prăbușirea guvernului comunist din Albania în 1990, reputația sa a continuat să crească, revenind mereu în regiune prin ficțiunea sa. Tradus în peste 40 de limbi, Kadare a câștigat o serie de premii, inclusiv premiul Man Booker International.

Născut în 1936 în Gjirokastër, un oraș-fortăreață otomană nu departe de granița cu Grecia, Kadare a crescut pe strada unde Hoxha trăise cu o generație înainte. A publicat prima sa colecție de poezie la vârsta de 17 ani. După ce a studiat la Universitatea din Tirana, a câștigat o bursă guvernamentală pentru a studia literatura la Institutul Gorki din Moscova. S-a întors la Tirana în 1960 cu un roman despre doi studenți care reinventau un text albanez pierdut. Când a publicat un extras într-o revistă, acesta a fost imediat interzis.

Supraviețuind Cenzurii

„A fost un lucru bun că s-a întâmplat asta”, a spus el pentru The Guardian în 2005. „În anii ’60, viața în Albania era plăcută și bine organizată. Un scriitor nu ar fi știut că nu ar trebui să scrie despre falsificarea istoriei.”

Trei ani mai târziu, a reușit să treacă de cenzori cu "Generalul armatei moarte", un roman despre un general italian care călătorește prin Albania în anii '60 pentru a recupera rămășițele soldaților italieni care au murit în timpul celui de-al doilea război mondial. Generalul anonim străbate sate întunecate și câmpuri noroioase, întrebându-se despre sensul misiunii sale: „La urma urmei, poate un morman de oase să mai aibă un nume?”

Criticii albanezi au atacat un roman care era departe de realismul socialist cerut de regimul lui Hoxha, dar când a fost publicat în Franța în 1970, a provocat o senzație. Le Monde l-a salutat ca „uimitor și plin de farmec”.

În timp ce profilul său internațional i-a oferit o oarecare protecție, Kadare a petrecut următorii 20 de ani navigând între exprimarea artistică și supraviețuire. După ce poemul său politic "Pașalele roșii" a fost interzis în 1975, a pictat un portret măgulitor al lui Hoxha în romanul său din 1977 "Marea iarnă". În 1981, a publicat "Palatul viselor", un atac alegoric asupra totalitarismului în care un tânăr descoperă secretele periculoase ale unui birou guvernamental care studiază visele. A fost interzis în câteva ore. În ciuda acestor eșecuri, Kadare a devenit o figură importantă în uniunea scriitorilor albanezi și a servit ca delegat în Adunarea Populară. De asemenea, a putut publica și călători în străinătate.

Exilul și Cariera în Franța

Când Hoxha a murit în 1986, noul președinte, Ramiz Alia, a început să facă pași timizi spre reformă. Când Zidul Berlinului a căzut în 1989, Kadare s-a întâlnit cu președintele pentru a argumenta în favoarea schimbării. Dar, până în octombrie 1990, ajunsese la concluzia că nu există „nicio posibilitate de opoziție legală în Albania” și că „mai mult decât orice acțiune pe care aș putea-o întreprinde în Albania, defecțiunea mea ar ajuta la democratizarea țării mele”.

Citând o listă de 100 de intelectuali vizați pentru arestare de poliția secretă albaneză, Sigurimi, Kadare a fugit la Paris și a cerut azil politic în Franța.

„Ultimul impuls”, a spus el pentru The New York Times, „au fost amenințările directe sau indirecte din partea Sigurimi, care dorea să-și regleze conturile vechi. Sigurimi ar fi folosit primele semne de neliniște pentru a-și regla aceste conturi.”

Odată stabilit în siguranță la Paris, Kadare a început să publice lucrări care abordau totalitarismul mai direct. Novella "Ordinul orbirii" explorează un sultan otoman care decretează că subiecții care poartă „ochiul rău” trebuie orbiți, în timp ce "Piramida" descrie construirea Piramidei lui Giza ca un instrument de control și suprimare al unui faraon megaloman.

Pe măsură ce reputația sa a crescut, Kadare a primit Légion d'Honneur, precum și primul premiu Man Booker International, un premiu pentru întreaga carieră, în 2005. Dar această distincție a provocat o serie de întrebări incomode, scriitoarea română Renata Dumitrascu afirmând că cariera sa a fost „construită pe o premisă dubioasă”, declarând că „Kadare nu este un Soljenițîn și nu a fost niciodată”.

„Ca majoritatea omologilor săi din alte țări comuniste,” a scris Dumitrascu, „Kadare a fost un cameleon abil, jucând adroit rolul de rebel aici și acolo pentru a încânta occidentalii naivi care căutau voci de disidență din est. Dar nu există nicio îndoială despre ce fel de animal era și cu ce haită alerga; de fapt, CV-ul său țipă carierism și conformism.”

Kadare a respins acuzația că și-a construit cariera pe premise false, sugerând că detractorii săi ar trebui să se concentreze pe munca sa în schimb.

„Nu am pretins niciodată că sunt un ‘disident’ în sensul propriu al termenului,” a spus el pentru Jerusalem Post. „Opoziția deschisă față de regimul lui Hoxha, ca și opoziția deschisă față de Stalin în timpul domniei lui Stalin în Rusia, era pur și simplu imposibilă. Disidența era o poziție pe care nimeni nu o putea ocupa, nici măcar pentru câteva zile, fără a fi pus în fața plutonului de execuție. Pe de altă parte, cărțile mele constituie ele însele o formă foarte evidentă de rezistență împotriva regimului.”

Pe măsură ce Kadare a continuat să publice ficțiunea sa subtilă, controversele au început să se estompeze. Când romanul său despre o fortăreață albaneză care rezistă armatei turcești otomane în secolul al XV-lea a apărut în engleză în 2008, LA Times a sugerat că autorul este „printre cei mai problematici scriitori importanți din literatura occidentală contemporană. Dar asta nu ar trebui să împiedice cititorii să savureze 'Asediul' pentru ceea ce este, o lucrare semnificativă a unui autor important și fascinant.” Un an mai târziu, Kadare a insistat că nu este „un scriitor politic și, în plus, că în ceea ce privește adevărata literatură, nu există de fapt scriitori politici. Cred că scrisul meu nu este mai politic decât teatrul grecesc antic. Aș fi devenit scriitorul care sunt în orice regim politic.”

Întorcându-se la Tirana pentru a marca deschiderea unui muzeu pe locul fostului său apartament în 2019, Kadare a declarat pentru France 24 că munca sa „a ascultat doar de legile literaturii, nu a ascultat nicio altă lege”.

„Oamenii care au trăit în această perioadă au fost nefericiți,” a spus el, „dar arta este deasupra tuturor acestor lucruri. Arta nu este nici nefericită, nici fericită sub un regim.”