Nicki Minaj anunță un nou album și un nou turneu
Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...
Aproximativ 20 de râuri au ieşit din matcă în sud-estul regiunii Emilia-Romagna din cauza ploilor diluviene care s-au abătut asupra acestei zone în ultimele zile şi care au cauzat, de asemenea, alunecări de teren, potrivit autorităţilor regionale italiene.
În total, peste 10.000 de localnici au trebuit să îşi părăsească locuinţele. Ploile s-au oprit la jumătatea după-amiezii de miercuri, iar meteorologii nu prevăd precipitaţii semnificative pentru ziua de joi.
Mai multe autocare au fost mobilizate pentru a-i transporta pe locuitorii din comunele Villanova di Ravenna, Filetto şi Boncalceci, ameninţaţi de creşterea nivelului fluviului Lamone.
"Când avem şase luni de ploaie în 36 de ore, în contextul în care au căzut deja precipitaţii record în urmă cu două săptămâni, niciun teritoriu nu poate să reziste. Solul nu mai absoarbe nimic", a declarat miercuri Stefano Bonaccini, preşedintele regiunii Emilia-Romagna.
Două persoane au murit în aceeaşi regiune la începutul lunii mai după 48 de ore de precipitaţii cvasi-neîntrerupte, care au provocat pagube estimate la 2 miliarde de euro.
Forţele armate italiene şi Paza de Coastă şi-au unit eforturile în regim de urgenţă, folosind elicoptere şi bărci pneumatice pentru a putea să ajungă la locuinţele ameninţate de ape.
Acolo unde apa a început să se retragă, localnicii încearcă să cureţe casele şi străzile acoperite de noroi şi moloz.
"Trăiesc aici din 1979, am văzut deja câteva inundaţii, dar n-am văzut niciodată până acum aşa ceva", a declarat miercuri Edoardo Amadori, un locuitor din oraşul Cesena.
Mii de ferme din această regiune agricolă fertilă au fost afectate.
Inundaţiile din Italia au dus şi la anularea Marelui Premiu de Formula 1 de la Imola, care ar fi trebuit să aibă loc duminică.
Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...
Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...
Zayn Malik a adus un omagiu...
Un student la o universitate...
Zayn Malik a adus un omagiu...
Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...