Jens Stoltenberg: Finlanda va deveni marţi cel de al 31-lea membru al NATO
Autor: Echipa RadioDCNews
Data actualizării:
Data publicării:
Finlanda va deveni marţi cel de-al 31-lea stat membru al NATO şi steagul finlandez va fi ridicat pentru prima dată la sediul organizaţiei, a anunţat luni secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

"Este o săptămână istorică. Mâine (marţi - n.r.) vom primi Finlanda în NATO, care va deveni cel de-al 31-lea membru al NATO. Vom ridica steagul Finlandei pentru prima dată aici, la sediul NATO", a declarat Stoltenberg în cadrul conferinţei de presă premergătoare reuniunii miniştrilor de externe ai organizaţiei de marţi şi miercuri.

El a precizat că arborarea steagului Finlandei la sediul NATO din Bruxelles va avea loc marţi, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la ora 15.00, potrivit Agerpres.

"Va fi o zi bună pentru securitatea Finlandei, pentru securitatea nordică şi pentru NATO ca întreg. Suedia va fi mai în siguranţă ca rezultat", a spus Stoltenberg. El a reamintit că este vorba despre procesul de aderare "cel mai rapid" din istoria recentă a Alianţei.

"Toţi suntem de acord că aderarea Suediei trebuie să aibă loc rapid", a spus Stoltenberg, referindu-se la cealaltă ţară nordică care a făcut cerere de aderare, dar aceasta nu a fost ratificată de două state membre, Turcia şi Ungaria.

El a arătat totuşi că deciziile de ratificare a unor noi state membre la organizaţie sunt individuale şi că "nu luăm decizii în numele parlamentelor aici la NATO".

"De când am luat decizia de a invita Suedia să devină stat aliat NATO am lucrat la integrarea Suediei în infrastructurile noastre. Procesul nu a fost întârziat de procesul de ratificare şi va continua, chiar şi după ce Suedia devine membru deplin", a explicat Stoltenberg.

"Nu trebuie afirmat că dacă ratificarea nu se încheie, nimic nu se întâmplă. A început să se întâmple de când i-am invitat", a subliniat secretarul general al NATO.

El a ţinut să precizeze că Suedia nu e abandonată pentru că nu a putut adera la NATO alături de Finlanda şi că "Suedia este pe cât se poate de aproape de statutul de membru deplin" al organizaţiei.

Articole similare

Nicki Minaj anunță un nou album și un nou turneu

Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...


Top citite
Captura Youtube

Jason Momoa a vorbit despre dragostea sa pentru Barbra Streisand: Crăciunul nu începe fără ea

Captura Facebook

Zayn Malik aduce un omagiu emoționant lui Liam Payne în timpul turneului

Mariah Carey /Instagram

WHAM! și Mariah Carey sunt pregătiți să reintre în Top 10 vineri, odată cu începutul sezonului de Crăciun

Foto: Facebook Adele

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Captura Youtube

Ce s-a întâmplat cu Mary Austin, fosta logodnică a lui Freddie Mercury, după moartea artistului

Oprah. sursa foto Instagram

Marca de pantofi confortabili preferată de Oprah, are o mulțime de cizme și papuci sub 50 de dolari



Cele mai noi articole

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...

pixel