JO 2024: Vânzarea a 6,8 milioane de bilete până în acest moment e un "succes"
Autor: Echipa RadioDCNews
Data publicării:
Vânzarea a 6,8 milioane de bilete din cele 10 milioane disponibile pentru Jocurile Olimpice 2024 de la Paris este un "succes", a declarat preşedintele comitetului de organizare (Cojo), Tony Estanguet, care se confruntă cu un val de critici vizând preţurile considerate prea ridicate, informează AFP.

"Cu paisprezece luni înainte de jocuri, noi am vândut deja 6,8 milioane de bilete. Asta arată un entuziasm foarte puternic. Este un succes important în materie de vânzări, care depăşeşte obiectivele noastre", a asigurat preşedintele Cojo într-un briefing de presă.

Aproape "5,2 milioane" de bilete au fost vândute din cele 8 milioane disponibile publicului larg în cele două faze de vânzare, dintre care a doua tocmai s-a încheiat, a spus el. După vânzarea a 3,25 milioane de bilete în prima fază a vânzărilor pe pachete, "1,89 milioane" au fost vândute individual, a explicat Tony Estanguet.

Pentru a ajunge la cifra de 6,8 milioane, trebuie adăugate 1,6 milioane de bilete vândute din cele 2 milioane rezervate comunităţilor, statului şi oficialităţilor, a precizat şeful Cojo.

Au mai rămas, aşadar, aproape 2,8 milioane de bilete pentru publicul larg, pe care iubitorii sportului ar putea încerca să le obţină în timpul unei noi etape de vânzări, preconizată "în această vară", a indicat Estanguet.

Întrebat despre valul de proteste care a însoţit primele două faze de vânzare şi despre punerea sub semnul întrebării a ideii de Jocuri "populare", triplul campion olimpic la canoe a spus că "asumă" "strategia tarifară".

"Accesibilitatea jocurilor 'populare' se reflectă în volumul şi preţurile biletelor. Considerăm că, cu patru milioane de bilete la 50 de euro şi mai puţin, un milion la 24 de euro dar şi evenimente gratuite (...) angajamentul nostru faţă de Jocuri deschise unui număr cât mai mare (...) se menţine", a răspuns el, recunoscând "frustrarea" cumpărătorilor cu un milion de locuri vândute în 36 de ore în faza a doua.

"Ceea ce înseamnă că 3 milioane de oameni (au fost 4 milioane înscrişi la tragerea la sorţi - n .r.) nu mai aveau vizibilitatea acestor locuri fiindcă ele erau epuizate", a spus Estanguet. "Noi ştiam de la început că nu putem satisface cererea care este mult mai mare decât oferta disponibilă", a adăugat el.

Veniturile din bilete urmează să aducă aproape 1,4 miliarde de euro dintr-un buget total de 4,4 miliarde de euro pentru comitetul de organizare, notează AFP.

Articole similare

Nicki Minaj anunță un nou album și un nou turneu

Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...


Top citite
Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Imagine de Orna de la Pixabay

Inteligența artificială i-a spus unui student să moară! Ce s-a întâmplat cu adevărat

Captura Youtube

Dezvăluiri emoționante despre Whitney Houston: Generozitatea incredibilă și lupta cu faima

Sursa: Diddy, Facebook

Sean 'Diddy' Combs propune arest la domiciliu în apartamentul său din New York

Captura Youtube

Jason Momoa a vorbit despre dragostea sa pentru Barbra Streisand: Crăciunul nu începe fără ea

Captura Facebook

Linkin Park lansează al patrulea LP de top „From Zero to Number 1!"



Cele mai noi articole

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...

pixel