Nicki Minaj anunță un nou album și un nou turneu
Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...
Joe Biden nu a exclus joi o întâlnire cu omologul său rus Vladimir Putin la summitul G20 din noiembrie din Bali, în Indonezia, relatează Agerpres, citând AFP.
"Asta rămâne de văzut", le-a spus preşedintele american jurnaliştilor, întrebat despre posibilitatea de a discuta direct cu preşedintele rus în timpul summitului.
Casa Albă a declarat anterior că o astfel de întâlnire nu este imposibilă.
Însă planurile de călătorie ale celor doi lideri rămân să fie confirmate. Executivul american a declarat că dacă Vladimir Putin se va deplasa la summitul G20, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ar urma de asemenea să participe, chiar dacă ţara sa nu este membră a grupului.
În acelaşi timp, Joe Biden s-a declarat "sigur" că va avea o întâlnire cu omologul său chinez Xi Jinping dacă acesta va veni la reuniunea din Bali.
Nu este sigur că Vladimir Putin şi Xi Jinping vor fi prezenţi, notează France Presse. Invadarea Ucrainei a izolat Rusia pe scena internaţională, iar liderul chinez îşi limitează deplasările în străinătate din cauza Covid-19. În august, preşedintele indonezian Joko Widodo a declarat într-un interviu pentru Bloomberg că preşedinţii rus şi chinez vor participa la summit.
Mari puteri precum China și Turcia, apropiate de Kremlin, dar care se poziționaseră cu o oarecare ambiguitate, spun nu doar că războiul trebuie să se încheie acum, dar că teritoriile ocupate trebuie să fie returnate cât mai curând posibil.
Acum totul a luat o întorsătură neașteptată după înfrângerea militară de pe frontul de la Harkov și necesitatea efectuării unei mobilizări parțiale (care, de facto, ar putea deveni o mobilizare aproape totală a populația rusă) și se ciocnește cu mesajul „operațiune specială” care era folosit de Moscova în februarie 2022.
Turcia, care a preluat frâiele dialogului dintre Ucraina și Rusia și s-a autoproclamat cel mai potrivit negociator (pentru că face parte din NATO, dar întreține bune relații cu Rusia), a fost prima care a ridicat vocea: „Teritoriile invadate trebuie returnate Ucrainei, inclusiv Crimeea”.
Ministrul chinez de externe Wang Yi a recunoscut omologului său ucrainean, Dmytro Kuleba, „respectul Chinei pentru suveranitatea Ucrainei și integritatea teritorială a acesteia”, potrivit acestuia din urmă. Potrivit șefului diplomației ucrainene, Wang și-a exprimat „respingerea utilizării forței ca mijloc de soluționare a problemelor” dintre țări.
În același sens, poziția Indiei a fost „clară și consecventă în ceea ce privește respectul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a țărilor”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe indian, Arindam Bagchi.
Cu câteva zile înainte, într-o întâlnire în marja summit-ului Organizației pentru Cooperare de la Shanghai, președintele indian, Narendra Modi, i-a recunoscut lui Putin îngrijorarea cu privire la problemele cu care se confruntă lumea ca urmare a conflictului din Ucraina: „Nu este momentul pentru războaie”. Vezi mai mult AICI.
Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...
Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...
Zayn Malik a adus un omagiu...
Zayn Malik a adus un omagiu...
Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...