Inteligența artificială i-a spus unui student să moară! Ce s-a întâmplat cu adevărat
Un student la o universitate...
Albumul se va numi "Golden", o referire la una dintre poreclele cu care fanii se referă la Jungkook, "golden maknae" (termen coreean pentru cel mai tânăr membru al unui ansamblu muzical)", şi va conţine 11 piese, a precizat BigHit Music într-un comunicat.
Potrivit agenţiei, "Golden" urmăreşte să scoată în evidenţă "momentele de aur" ca artist ale lui Jungkook, în vârstă de 26 de ani, al cărui nume real este Jeon Jung-kook, şi va "dezvălui fără rezerve adevărata sa identitate".
Jungkook şi-a făcut deja debutul solo în iulie cu single-ul "Seven", care a avut un mare succes în topuri, iar vineri şi-a lansat a doua piesă solo, "3D".
Cel mai tânăr membru al celebrei trupe sud-coreene a profitat de actualul repaus al BTS, care a anunţat anul trecut că va lua o pauză cel puţin până în 2025, pentru a-şi lansa primele piese în afara grupului.
Cei şapte membri ai trupei au dorit să folosească această perioadă pentru a-şi îndeplini serviciul militar, obligatoriu pentru bărbaţii apţi de muncă în Coreea de Sud, şi pentru a se concentra pe proiecte personale.
Pe 22 septembrie, Suga a devenit, alături de Jin şi J-Hope, al treilea membru al trupei care începea serviciul militar obligatoriu.
În cazul său, Suga va lucra, timp de cel puţin 18 luni, ca ofiţer de servicii sociale, după ce a fost scutit de serviciul militar, aparent din cauza unei rupturi la umăr care l-a obligat să se opereze încă din 2020.
Un student la o universitate...
Papa Francisc, care a evitat în...
Avocații lui Sean 'Diddy' Combs...
Linkin Park marchează o nouă...
Linkin Park marchează o nouă...
Avocații lui Sean 'Diddy' Combs...
Papa Francisc, care a evitat în...